Maine anul se innoieste....

2009 se termina! Yupiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!
Nu am timp de recapitulari, am doar o poveste:
Ieri, o domnisoara blonda, vanzatoare la un fast food in Cora, sprijinita in tejghea ii arunca ocheade languroase unui june roman. Acesta, pierdut in ochii domnisoarei a pus o intrebare inocenta: Ce iti place tie cel mai mult sa faci?
Raspunsul se transforma in motto:
- Sa primesc cadouri!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Guvern avem, presedinte avem, tara avem, mai vedem noi ce facem cu ea!
La multi ani dragii mei!
Sa aveti intelepciunea sa luati lucrurile asa cum vin, sa radeti cu lacrimi si sa plangeti razand!
Aho, aho...maine anul se innoieste, plugusorul se porneste!!!!!!!!!!!!!

20

E timpul sa ne cerem scuze si sa ne caim! Asa cum ar trebui sa faca si ceilalti! Noi pentru ca am omorat oameni, indiferent cine si ce ar fi facut ei, in Sfanta zi de Craciun si ei pentru ca au omorat atatia oameni ca sa ascunda, poate, o mare minciuna.
E timpul sa ne caim!
Ma bucur, acum, la 20 de ani de la momentul ala, indiferent ce eticheta ii punem, de o libertate pe care parintii mei nu au avut-o. Ca orice lucru bun are doua taisuri, dar parca cel al neajunsurilor e mai putin taios. Ma bucur de libertatea de miscare. Eu personal asta fac! Pot, in orice moment, sa ma urc in avion, masina, tren, vapor si sa plec sa vad lumea. Asta e de nepretuit! Pentru altii, libertatea asta se manifesta altfel, libertatea de a face bani, de a fi cu cine vor, de a se imbraca cum le place, de a face ceea ce viseaza sau de a se exprima liber. Eu nu ma bucur cel mai mult ca pot vorbi si imi pot exprima opiniile. Asa cum a spus doamna Olga Tudorache aseara: "Eu tac ca mine!
Este incontestabil ce oricare dintre noi am castigat, dar asta nu ar trebui sa ne scuteasca de a ne cai, sincer, onest, ca am omorat oameni de Craciun!
Doar asa cred ca ne vom putea bucura intr-adevar de ceea ce am castigat acum 20 de ani!

Ca un ghem

Suntem suma oamenilor pe care ii cunoastem. Ei sunt unici prin felul in care noi ii vedem si cunoastem. Purtam cu totii masti ce se activeaza prin telecomenzi tinute in maini de oameni diferiti. Fiecare are o poveste arhivata in fiinta noastra, cateodata pe chip, cateodata in suflet. Experientele individuale sunt povesti trasate in noi, traite atunci si niciodata altcandva. Suntem unici si irepetabilli prin ceea ce facem zilnic. Azi nu este ca ieri si maine nu va semana cu nici o alta zi. Suntem ca un ghem de ata din care mama ar putea face minuni. Un ghem atat de maleabil incat putem sa fim orice. Orice am vrea sa fim. Suntem unici. Cei din viata noastra sunt la fel. Totul e ca o poveste de Craciun. Plina de miracol. Avem amintirile arhivate ca folderele din computer. Le accesam in functie de viteza de reactie si procesor, dar ele sunt acolo. Oricare ar putea sa scrie romane. Fiecare existenta e un film cu multe episoade. Imi place sa cred ca nu pierd nimic. Ca fiecare noua experienta e pusa bine undeva in mine si ca ma pot bucura de ea acum, maine sau in oricare alta zi. Sunt ale mele si nu se vor repeta. Azi mi-e dor! Un dor ce doare adanc. O dorinta ca o sete nesatisfacuta dintr-o zi torida. Si vreau si nu pot! Si experienta asta ar trebui sa fie unica! Oare?

Ninge!!!!!!!!!

Miroase a portocale, a vin fiert, se aud hartiile de impachetat cadouri, clinchet de globuri si colinde. Si afara ninge! Nu e perfect?

Esti Roman? La multi ani!!!!!!!!

Ioan Holender, Lucian Bute, Olga Gudynn, Sanda Weigel, Horia Cretan si nu numai....
Mi-ar placea sa fie 1 decembrie in fiecare zi! In felul asta ne-am pretui inteligenta si sclipirea specifica poporului astuia inventiv. Am promova ce e important si nu ne-ar mai fi niciodata rusine ca suntem romani. Am vedea la TV si altceva in afara de cine pe cine a mai omorat cu furca, ce batai intre conationali cu sabii au mai fost, cine cu cine s-a mai injurat in politica.
Oameni buni, NU MA INTERESEAZA! Vreau sa stiu ca exista romani de-ai nostri care au puterea sa lupte, sa munceasca, sa isi indeplineasca visele si destinele si nu numai cei care au plecat din tara si idealizeaza Romania pe care poate nu au vazut-o de zeci de ani. Nu ma intereseaza cine s-a dus primul la Grivco si care a fost motivatia, pe principiul "Amanta noastra e mai frumoasa!", care mogul tine cu care politician pe acelasi principiu mai sus mentionat. Ma frustreaza, ma deprima, ma dezonoreaza toti cei care ne cred prosti in masa! Si mai rau, ca noi ii lasam!
So, sunt romanca si sunt mandra de asta!
Nu ma mai bombardati cu non valori! Ok, exista, I got it! Dar asta nu e tot!!!!!
La multi ani Romania!

Genial!

Zilele trecute am recunoscut in sfarsit, doar pentru mine si doar in soapta, ca desi mintea mea s-a oprit pe la 20 de ani, corpul meu are 30, ca asta e. Si m-am hotarat sa iau masuri....asa ca am pacalit-o pe Olivia cu Hei, uite ce e pe strada (functioneaza de fiecare data ...hi hi hi) si am "furat" un antirid de ochi Olivellenic de la Olivo. In afara de cuvantul genial nu stiu sa il descriu altfel!!!! V-am zis ca nu am mai dormit de aproape 3 ani decat pe sponci, nu? Si ca fumez (of, daca as putea sa ma las cumva)! Si ca traiesc in Bucurestiul asta plin de praf? V-am zis, nu? Ei bine ridurile mele erau pe masura. Si cum va spuneam sustrag eu antiridul si samponul tonic, dar asta e alta poveste cu final peste o luna cel putin, si ajung acasa in culmea fericirii. Urmeaza partea cu demachiant si tonic Bioselect si antiridul aplicat fara simtul raspunderii in jurul ochilor, pe frunte, la ridurile de langa colturile gurii si pe gat. Dimineata (adica dupa doar 4 ore de somn) m-am trezit cu fata de parca ar fi fost calcata si de data asta nu de un tramvai. E GENIAL!!!!
Pot sa revin la faza de 20 de ani si un pic....Yupiiiiiiii!!!

Singur

Stai singur in burta 9 luni, daca ai noroc. Esti hranit bine, cocolosit, ti se pune muzica pe care tu nu o suporti si ti se spun ineptii. Apoi te nasti, te iau de la caldurica (nu e dovedit inca daca e asa sau nu) si te pun intr-un patut, iar daca ai noroc. Si esti singur! Se invart stupid pe langa tine niste unii care pana te faci tu mare sa intelegi probabil ca mor. Si incepi sa cresti, cu propriile tale ganduri si simtiri si ai senzatia ca nu e nimeni ca tine si esti tu singur impotriva tuturor, neinteles, dar e bine sa fi singur, iti da individualitate. Si te faci mare, isi bat joc diversi de tine pe parcurs si ajungi sa fi singur desi nu vrei si nu asta iti doreai. Si nu mai poti sa fi altfel pentru ca ai ziduri construite strategic in jurul tau, chiar de tine, sa te apere de nu se stie ce si e bine singur. Nu te aia nimeni la cap, nu te intreaba nimeni nimic, daca vrei poti sa urci si canapeaua. Si cand iti dai seama ca ai fi vrut sa nu fie asa, mori! Singur, de idiot, fie prea tanar si stupid, fie prea batran cand nu mai e nimeni in jurul tau.
Si de ce drak ne chinuim atat?

Women who have made mistakes

Are a little afraid, they don't like taking chances
She will play the waiting game....
Oare am gresit?
Un prieten al meu spune ca la 30 de ani trebuie sa stii sa ceri! Ce sa ceri cand nu stii nici tu ce vrei? Ai vrea sa mai crezi in povesti cu zane si feti frumosi, dar nu mai poti. Si atunci lucrurile la care visai cand inca nu facusei greseli par atat de banale si simple incat sunt utopice. Oare am gresit? As vrea sa am curajul sa analizez propria mea traiectorie, dar si a prietenelor mele care sunt la fel, dar nu cred ca m-as lamuri. Am gresit ca am crezut! Am gresit ca am sperat! Am gresit ca am asteptat!
Si as putea spune ca acum e prea tarziu, dar acum nu mai vreau si atunci nu cer!
Sunt un om vesel din fire, desi moody, patinez iarna si iubesc vara sa stau pe plaja. La fel ca voi! Si imi fac planuri unde sa mai plec in lume. Cred ca vreau si eu ca atunci cand o sa fiu teapana sa sune telefonul sa ma duc sa imi iau biletele de avion....
Cert e ca nu as fi facut atatea fara greselile alea si pana la urma asta sunt! So, fara regrete! Si nu cer!

Se poate numi Pledoarie pentru Basescu

Imi place Bucurestiul noaptea in aproape orice anotimp, dar il iubesc cand e ceata si pustiu. Imi place sa ma plimb cu masina pe strazi, imi place aerul rece si straniu. Imi place sentimentul de libertate pe care il am (desi asta nu e de la ceata) si gandurile care se aseaza cuminti in sertarase. Asta seara vin de la o intalnire cu o buna prietena. Am vorbit doua ore la masa si 3 ore in parcare in masina..... A plecat discutia de la cat de buna fac salata si am ajuns la traume, sisteme de protectie, motivatii si dorinte, dar asta e alta poveste.
Ma uitam la afisele electorale de pe strada. Am fost plecata 10 zile unde era soare si cald si nu erau alegeri asa ca ma surprind inca. Pe langa faptul ca nu le inteleg utilitatea, mai ales intr-un oras ca Bucurestiul unde toata lumea le vede meclele la stiri suficient cat sa nu mai aiba nevoie sa se impiedice peste tot de ei, costa exorbitant si mai sunt si sfidatoare. Urasc primarii care candideaza la presedintie in loc sa isi faca treaba, urasc personajele care au condus intr-un fel sau altul Romania in ultimii 5 ani si acum se dau curati si inocenti ca pruncii. Si mai ales m-am saturat de schimbare. Sa ne intelegem! Nu imi place Presedintele Romaniei. Chiar deloc! Dar m-am saturat sa isi bata toti joc de nervii mei. De 20 de ani tot votam schimbarea si mie personal mi-a stat in gat de fiecare data. Singura diferenta e ca in campania asta electorala nu mai pot folosi cuvantul asta fara sa aiba conotatii negative, dar e subinteles. Personal, cred ca nu e nici o diferenta indiferent cine vine la putere. Dar sa votam! Macar din atatea rele putem alege cu propriul creier si propria constiinta, raul cel mai mic! Eu votez, voi?
Si cam atat despre minunatele alegeri care vin. Promit sa nu mai fac :)
Cum va spuneam, ,imi place sentimentul pe car mi-l da ceata. E exact ca viata: niciodata nu stii ce te asteapta! Ce poate fi mai bine de atat? Imi pastrez, constient, incrancenarea data de traume pentru ca nu as putea experimenta tot cu atata pasiune. Imi place sa traiesc! Orice! La intensitate maxima! Si ma bucur ca un copil de toate lucrurile care mi se intampla. Daca mai am de trait doar o zi?! Ei bine, ce imi ofera azi nu vreau sa mai ratez si asta niciodata! Nu mai am rabdarea si timpul nu imi permite sa mai astept 13 ani sa spun cuiva ca e special! Vreau sa o fac azi, chiar daca asta poate naste insomnii!
Deci sfat, concluzie, testament...habar nu am: Traiti ca si cum ati mai avea nu mai mult de 24 h de viata! Merita!
Somn usor!

Pup, pa

Nu pentru mult timp insa, sper :) Acum prea mult timp, l-am intrebat pe bunicul meu ce tari din lumea asta a vazut si mi-a zis ca: "Puiule (asa ne zicea el, cu drag), mai bine iti zic ce tari nu am vazut! A fost mai simplu asa, a avut de enumerat vreo 3-4.
In mintea mea de copil mi-am dorit sa ajung ca el (mai putin partea cu comunismul :) ) asa ca mi-am luat misiunea in serios. Cu ce ramanem cand o sa tragem linie? Case? Ma tem ca nu incap in groapa....Bijuterii? E treaba voastra daca vreti sa fiti vazuti semi descompusi de aia care nu au pe lumea asta nimic sfant... Masini? Daca nu e un Mercedes A Class si asta va fi foarte dificil de indesat.
Revenind, cu ce ramanem? Cu ce vedem, tinem minte, simtim, traim. Cu bogatia ce se acumuleaza inside nu outside. Acestea fiind spuse I am off sa explorez Asia!
Ne vedem curand cu poze, povesti si impresii despre o cu totul alta civilizatie.
Ma simt de parca as pleca pe o alta planeta :)
Pup, pa

Exista magnolii....

Cauti, innebunit ca nu o sa gasesti niciodata; te impiedici de el, mai sa cazi in nas, il dai infrigurat la o parte fara ca macar sa te intrebi de ce naiba te-ai impiedicat si dupa aia ajungi sa iti plangi de mila ca nu ai gasit. Live it! (ca tot e la moda) Daca astepti la nesfarsit sa vina ceva ce nu stii cum arata, ce zice, ce vrea, ce gandeste, ce e...nu o sa gasesti niciodata. Nu ai cum! E ca si cum ai cauta unul mic de inaltime, cu ochii oblici in Asia, fara sa stii daca e corean, chinez, mongolez, thailandez sau macar cum il cheama! Sau macar recunoaste! Ia sa vedem: CAUT! Hai ca nu e greu.....

So funny

Hahahahahhahaha...Nu mi s-a mai cerut prietenia din scoala generala, cand Adi, coleg cu mine de clasa, mi-a trimis un biletel in acest sens. Il pastrez inca pentru cine vrea dovezi! Ei bine, today, adica azi, cineva mi-a trimis un mail care incepe cu sweet Andreea, i sînt Johnson si voi ca noi să fim prieteni .. Cum sa nu mori de ras? Mama lui de google translator!
Stiam eu, s-a demonstrat in sfarsit! Pericolele ascunse din bucatarie, articol de pe ele.ro de azi. Eu imi imaginez o cursa cu obstacole in care risti la orice pas sa arunci bucataria in aer, la pachet cu apartamentul tau si pe vecinul care face baie si e cu clabuc in cap.
Mai adaugi la asta o puzderie de mailuri de la Olivia cu comenzi, de ma simt ca Intr-o scrisoare pierduta, articolul revelator din Gandul, Inboxul lui Base', primit de la Anemona si gata :)
Life is multu vesel!

Viata ca un carusel

Mi-ar placea ca ritmul asta alert sa nu incetineasca niciodata, desi nu stiu inca solutia sa fi la fel de activ si la 70 de ani, dar sigur nu te-ai plictisi niciodata si probabil ai muri in somn. Recapitulare: Targ Verde la Cluj @ Clipart. Mi-a placut toata gasca de organizatori (majoritatea doamne, dar pentru cei 2 baieti din ea trebuie sa folosesc masculinul...limba asta minunata): haiosi, mereu pusi pe vorba, super profesionisti, dornici sa te ajute in orice moment. Am avut senzatia 4 zile ca nu au stat locului, ca sunt peste tot, exact atunci cand aveai nevoie de ele (Na!). Suntem deja inscrise pe lista pentru urmatorul lor targ. Merita!

Ne-am intors in minunata Padure tropicala, cunoscuta sub numele de Bucuresti, plina de ce altceva decat de babuini (stiu, stiu, nu toti, slava Domnului!). Darwin spunea ca supravietuieste specia cu cea mai mare capacitate de adaptabilitate asa ca ne supunem acestei legi universale, desi nu ne convine. Marele noroc este ca de cand cu Olivo cunosc o gramada de oameni super faini, plini de viata, dornici sa fie normali. Mare lucru! A urmat Targul Bio de la Muzeul Satului. Prima zi a fost geniala. Eram asezate intr-o curte argeseana si m-am simtit exact ca la Strabunica in curte. Batea soarele de toamna usor caldut, masa era pusa sub un pom, veveritele alergau pe langa noi cu nuci in gura, o pisica lenesa, portocalie se intindea alene, torcand. Absolut superb. Sambata a fost ploaie si frig, 11 grade, am dardait cu mult spor, dar, incredibil pentru mine, targul a fost plin de lume. Este foarte bine ca incepem sa constientizam ca putem sa refuzam sa mai consumam conservanti industriali, chimicale de orice fel, indiferent ca sunt in mancare, suc sau cosmetice. Ca urmare am adormit imbracata pe canapea. Duminica a fost parca un pic mai cald, ceva mai multa lume, o agitatie de nedescris, dar atat de placuta.

Intre timp fac planuri pentru nunta Bebelushei la Sevilla, aseara am fost cu fetele la Palatul Ghica pe care l-a descris Olivia atat de bine ca nu mai zic nimic, acum ma intreb daca trebuie sa imi iau viza de China si as vrea ca acest carusel sa nu se opreasca niciodata :))

Tara de dincolo de munti

In ultima vreme, de cand cu targurile verzi de prin tara am descoperit si eu o parte de Romania pe care, desi nu imi era straina, o cunosteam foarte putin. Am descoperit la Timisoara o lume total diferita de Bucurestiul meu, cu oameni placuti, suspect de draguti, calmi si zambitori. Un oras curat, cu trafic relativ aglomerat (prin comparatie cu Magheru la ora 12, e o gluma), dar un oras in care bunul simt e un motiv de mandrie, educatia si valorile alea vechi sunt firesti, naturale, in care nu e niciodata cinstita nesimtirea, marlania si smecheria atat de tipice unor bucuresteni.
Acum sunt in Cluj. Cum am tot spus cu Olivia, am trecut iar muntii, in tara unde si Timisoara e un oras important. Clujul se vede de pe Dealul Feleacului, dinainte sa intri in el. Se intinde parca timid pe coline, linistit, cumva temator sa nu fie transformat si atins de mocirla unei vieti cotidiene fara substanta. Am regasit aceeasi omeni buni, parca mai putini timizi ca cei din Timisoara, dar dornici de vorba, zambitori si amabili.
Ma intreb retoric, pentru a nu stiu cata oara de ce, noi bucurestenii (nu toti, stiu) preferam sa ne transformam in babuini in viata cotidiana, cand e atat de facil sa fi om????

No....sunt in Timisoara

Ma simt de doua zile de parca mi-a dat cineva Engage si m-am teleportat in alta dimensiune. Yoy si asta nu o fost chiar atata de greu ci mi-am luat pretena, o tona de produse, machineta si om facut 600 de km pana la Timisoara. Oameni buni, orasul asta e tare fain! In afara ca oamenii sunt frumosi, zambesc tot timpul, la Forneti iti spun: Sa ai pofta! si nu iti tranteste nimeni pateul pe tejghea, te lasa sa iesi din parcare, sa schimbi banda fara sa claxoneze, injure etc, orasul e incredibil de aseamanator cu unul de afara. O combinatie perfecta intre Garmisch si Haga!
Ase che dragii mosului io va pup, va anunt ca io ma mut curand si sa ne auzim cu bine!
Weekend la fel de fain ca al nostru!
Ciao

Back to black

Adica inapoi la munca. Asta e nitelus deprimant si nu din cauza serviciului ci pentru ca, simbolic, prima zi o asociez cu sfarsitul verii. Tare trista....Weekendul a fost minunat. Am aterizat usor aseara, lunatica, ca doar de acolo ma intorsesem. A fost fain pe luna cu Martha si Oliv. Am papat tot cascavalul. Astronautii sa faca bine sa isi ia de acasa ca nu a mai ramas nici o bucatica, nici macar o gaura de swaitzer :))
Ma innebuneste mirosul asta. E minunat. Am adus niste cosmetice Olivo unei colege si miros de imi vine sa le pap. O sa le livrez repede inainte sa ma apuce foamea ;)
Gata vara, gata cu marea....visez la o partie si vin fiert....

Daca e adevarat....

Barbati fericiti exista! In Guam!!!!!!!!!!!!!!In fisa postului scrie ca trebuie sa se plimbe prin tara pentru a se culca cu virgine. Si mai sunt si bine platiti pentru asta, deoarece fetelor le este interzis sa se marite fecioare.......
Si cum sa nu emigrezi?

.....

-Nu pot!
-Ba poti!
-Ba nu, asta nu!
-E musai!
-Nu e musai deloc!
-Dar trebuie!
-Nu trebuie nimic! Niciodata!
-Ba da, unele lucruri trebuie!
-Nu!
-Ba da!
-Ba nu!
.....

Zdef!

Nu am emoticon care sare si bate din palme

Desi as vrea sa am ca sa imi exprime starea de spirit din momentul asta. Olivo are sediu si mobila in sediu si decoratiuni si tot felul de lucruri care iti fac viata usoara si frumoasa. Olivo spera sa aiba si multe, multe gagici la deschiderea de sambata cu cafelute, vin, prajituri de casa si alte bunataturi bio si normal o barfa mica tematica :)
Recapitulare: Adresa: Strada Mieilor nr.17-21 (cladire mare albastra, fost sediu GIPO, aproape de pasajul Muncii), etaj 1
Cand: Sambata 15 august de la ora 11
Va asteptam cu drag!
Asa, si acum ca am terminat baza de date cu cele peste 1000 de cv ma duc la cumparaturi si dupa asta ma gasiti pe sezlong la mare. Revin la timp pentru inaugurare!

Iar nu stiu ce titlu

Ziua mea? Asa departe....
E minunat si inspaimantator atunci cand senzatii noi iau locul celor vechi. Nu imi aduc aminte de mine pe plaja, dansand, nici de cherhana, de calcan, de chelnerul-meniu, blond si extras de pe puntea Sperantei, nici de Corsaru. Imi aduc aminte totusi de cafeaua pe bancuta la Ovidiu, de cafegiul batran ca marea cu filosofia lui de viata, dornic probabil ca existenta lui sa fi fost alta, dar multumit cu ce are, de playlist si de cuibareala fireasca. Imi place Vama, intr-un mod ciudat si numai cateodata, dar nu pot sa neg, mi-a placut de mai multe ori decat am detestat-o. Si totusi, in locul lor sunt altele, castelul Iuliei Hasdeu, o duminica tolanita pe paturica in mijlocul pajistii, cerul ciudat si schmbator si o stare de bine, coplesitoare. Nu sunt nebun? Nu, nu esti! Poate fi si asa!
Trebuie sa imi "inghit lectia cu noduri" cum imi spune Oliv si sa ma bucur si asta incerc sa fac. Stiu cateodata cum sa lupt cu ura ce mocneste, impotriva mea in principal. Paradoxal, nu?
Am facut vreun pact sa ne stricam tineretea? Caci asa cum zicea tot Oliv mai devreme, parca oamenii din jur au avut asta ca unic scop al existentei lor. Poate nu am fi invatat sa fim asa cum suntem si poate ca nu am mai fi vazut drumul. Dureros pret!
Si cam atat!
Godnatt :))

Mai ...... inteleapta :)

Zilele trecute, una din zilele alea care imi plac mie, cu Olivia prin oras, plecate de acasa cu un scop anume, scop oficial foarte serios si de obicei legat de firma, dar in realitate un moment doar al nostru de stat la cesti de ceai sau cafea si lungi povesti despre toate si nimic, printre altele, am livrat un colet pentru Olivo. Am trait unul din momentele alea minunate, care fac viata frumoasa si care raman in albumul de poze de suflet. Clienta noastra a coborat sa ia coletul si inainte sa schitez ceva mi-a zis pe nume si mi-a povestit ca ma stie de pe blogul Oliviei. Am avut sentimentul foarte placut ca ce facem noi e mai mult decat o afacere, e personalizat, are fata umana, clentii nostri sunt potentiali prieteni ai nostri si m-a bucurat nespus. Si gandul asta m-a dus la o mai veche obsesie a mea, legata de ideea ca nu o sa cunoastem niciodata toti oamenii pe care am vrea sa ii cunoastem, ca nu o sa vedem niciodata toate locurile in care dorim sa hoinarim, ca experientele noastre sunt limitate. Stau, de exemplu la semafor sa traversez strada, si in jurul meu se perinda oameni: tineri, batrani, fete, baieti, inalti, slabi, plinuti, cu parul alb, mai aranjati sau nu si nu ma pot opri sa nu ma intreb care sunt povestile lor, cine sunt, ce au facut in viata asta, ce vise au, ce frustrari, ce iubiri ascunse si ce secrete intunecate. Am I crazy sa simt o frustrare groaznica ca nu o sa ma mai intersectez niciodata cu ei si poate am fi fost prieteni?
Se pare ca ramane pe alta data sa va povestesc cum am devenit mai .... inteleapta, la 30 de ani :)

Fara titlu

Sper, visez si imi doresc cum nu mi-am mai dorit demult ceva. Cred ca avem nevoie de schimbare, periodic, ca singura constanta din viata noastra. Iar acum mi-o doresc cu tot ce aduce ea: pregatiri, nelinisti, angoase, locuri noi, oameni noi, experiente noi. Astea sunt cele mai importante. Experientele in care te redescoperi, repozitionezi, arunci haine vechi si pui altele noi in garderoba personala de valori, principii si credinte.

Sa imi tineti pumnii! :)

Sunt praf de stele!

Alb, negru, auriu...volatil, efemer. Plec, revin, plec iar, revin obsesiv. Viata e asa cum trebuie daca nu te intrebi unde trebuie sa ajung. Nu trebuie nimic! De ajuns o sa ajungi oricum, dar nu vei vedea drumul, drept, sinuos, pe creste, de-a lungul coastei, printre maci, florile de pe marginea lui, campurile de floarea soarelui, nu vei gusta linistea, nu vei simti pacea lucrurilor care ti se aseaza inaintea pasilor.

Calcati usor, suntem doar praf de stele!

Reteta pentru fericire

Plaja aproape pustie, 2-3 sezlonguri aruncate pe nisip, sfarait de plita, miros de poveste, mancare de "dai cu degetul", liniste, luna noua, rosie la rasarit, imensa si baie in mare noaptea. O mare linistita ca un lac si calda, parca asteptandu-te!
Recapituland, ce faci cand ziua e ingrozitoare si toate lucrurile sunt aiurea? Te sui in masina si pleci la mare :))

Bloguri, premii si carti nescrise

Ma chinui de cateva ore sa inteleg cum un blog despre retete poate avea trafic de peste 750 000 de vizitatori. Ati citit bine si nici nu e greseala de tastare: peste saptesutecinzecimii vizite???!!!! Recunosc ca sunt invidioasa. Pe de alta parte, mi s-a confirmat pentru a nu stiu cata oara ca suntem un popor care traim ca sa mancam. Daca avem ce sa punem pe masa si un paharel de vin poate sa inceapa si al treilea razboi mondial ca noi suntem ok. Ce conteaza ca Basescu si Boc ne mint, pe noi, Comisia Europeana, cred ca si pe Papa, dar nu e cercetat. Ca Basescu nu se duce la ziua Americii (licuriciul, va amintiti?), ca madama aia de la Tineret, Ridzi, cheltuie bani pe ceva ce era deja platit de altii??? La dracu cu astea! Avem mancare pe masa? Da! Bun. Avem si un paharel? Da! Bun. Nu ne mai trebuie nimic in cazul asta... Sa nu intelegeti gresit. Nu difer cu nimic de ceilalti. La mine in familie daca nu mananci sigur esti bolnav. Adica e grav, poate esti chiar pe moarte! In casa de vacanta am putea supravietui vreo juma' de an numai cu mancarea din camara :) Eu cu bucataria nu m-am imprietenit niciodata. Am incercat, dar de fiecare data am reusit sa evit la micron sa imi tai vreun deget. Si am renuntat inainte sa dau foc la bucatarie cum era sa se intample la ultimul experiment, desi, privind retrospectiv, poate nu ar fi fost chiar such a bad ideea :) Si totusi 750 000????
Chinuitul asta se intampla pe noile mele sezlonguri. Alea primite ca premiu de la Redd's si hotcity.ro. Am hotarat sa nu le las in sufragerie, asta dupa ce m-am chinuit cu ele 3 etaje pe scari in sus (face bine totusi) si am constatat ca imi ocupau juma de camera, plus ca nu mi le puteam imagina intr-un loc mai bun decat in iarba in fata casei de vacanta. Nu de altceva, dar sa avem pe ce sa punem mancarea de o veni Razboiul :) Revin cu poze si zau ca o sa imi dati dreptate! Si multumesc din nou! Sunt minunate!!!!!!!!!
Mi-ar placea sa scriu o carte, o carte despre eternul conflict zone dintre noi si ei, despre cat de simplu se pot armoniza lucrurile daca invatam. Trucuri, sfaturi (un fel de), schimbarea mentalitatii, dificultatile pe care le intampini la 30 de ani sa iti schimbi obiceiurile de o viata. O carte despre cum poti sa iti faci viata usoara daca inveti cateva reguli de baza. Probabil ca o sa o si scriu, dar la 80 de ani, cand nu voi mai avea nimic de pierdut.
P.S.: Martha, eu votez sa nu te mai tunzi!!!!

As spune aoleu, dar e CONCURS :)

Hi hi hi...treaba e serioasa! Olivia si-a propus sa dea jos burtica ramasa dupa ce a nascut si cum ei i se potriveste perfect bancul ala cu Ea: Iubitule, vreau sa merg intr-un loc unde nu am mai fost niciodata! El: Iubito, du-te in bucatarie!, a facut un concurs "Retete de 300 calorii" cu premii de la Olivo. Regulile sunt simple, trebuie sa postati pe blogul personal (cu link la concurs si mail la Olivia ca participati) o reteta de cca.250-350 calorii, ingredientele sa fie usor de gasit si relativ ieftine si mai ales sa nu ii ia mult sa o prepare. Concursul e intre 1-15 iulie.

Atentie, Olivia gateste!!!!

Chestie de perspectiva

In orice situatie si mai ales atunci cand erau doi ca unul si acum sunt doi ca doi exista cel putin doua viziuni asupra aceluiasi pahar. Cea care vede jumatatea lui goala si cea care vede jumatatea plina a paharului. In primul caz, regretele, ranchiuna, intrebarile stupide care incep mereu cu de ce...., frustrarea, ura in final distrug incet. Sunt ca o apa care mananca dintr-un mal. Ireversibil. Intr-un final va exista acolo un mal, dar unul mai mic, urat, macinat, gol poate pe dinauntru. Ceilalti (de obicei ei, din pacate) lasa la o parte ce a fost si nu mai pierd timp. Traiesc ce nu au trait, experimenteaza, se descopera, isi cauta preocupari noi, se deschide si invata. In primul rand despre el/ea. Invata chestii marunte, ca cine e, ce vrea, ce ii place, ca libertatea e un drept si nu un merit, despre spatiul personal si capacitatea de a spune Nu. Minunea de a spune Nu, as zice eu. Sa poti sa iti spui, inclusiv tie, nu! La tot ce nu iti face bine, ce e daunator, sa dai o valoare justa oamenilor situatilor, la tot ce ti se intampla.
Dragii mei, regretele, ingloband toate bagajele de rele pe care le caram dupa noi inutil, nu fac decat sa iroseasca timp si din pacate e singurul lucru pe care nu ni-l da nimeni inapoi. Niciodata!
Eu aleg sa vad jumatatea plina! Voi?

My first experience in Vama Veche cu parapateticieni si pinstrumente si alte povestiri

Once upon a time, Olivia mi-a pus porecla de Fitz in urma unei incercari nereusite de a ma imprieteni cu Vama. Poate o sa va povestesc candva....Ei bine, m-am decis we trecut sa ii mai dau o sansa si asta pentru ca, asa cum va spuneam, eu sunt intr-o perpetua repozitionare. Totul a plecat de la Livia care vroia in Vama, la fel cu vroia si Diana asa ca, intr-un exces de zel, am vrut si eu, si culmea mi-a placut. Dupa ce am facut o gafa cat casa si Olivia s-a suparat pe mine (desi sper ca i-a trecut intre timp) am plecat sambata seara spre Vama. Drumul ar fi fost chiar plictisitor daca nu dadeam peste o masina de cocalari autentici scosi din Almanahul cu pricina.

Revenind la Vama, imi doream foarte tare sa nu imi placa. Stiti sentimentul ala cand vrei sa nu te faca nimeni si nimic sa te simti bine si te trezesti razand? Ei bine, cam asa ceva. Poate nu sambata seara, cand ma asteptam sa rasara dupa orice colt o ghereta cu o cursa de cai de inainteaza daca bagi bila intr-o gaura ca in Mamaia Sat , desi am fost parapateticieni autentici pe faleza betonata mai nou si Nicoleta a fost delicioasa pentru ca nu putea pronunta cuvantul acela cu p redenumit instrument si transformat pe loc in pinstrument :), dar mi-a placut duminica, intr-o stare de relaxare totala, pe sezlong cu muzica geniala de la Ovidiu, cu masa de la cherhana unde mancarea se face pe plita cu foc de lemne chiar in fata ochilor tai, mancarea e delicioasa daca ai curaj sa o incerci, iar chelnerul pare desprins din Toate panzele sus.

Nu m-a deranjat nici macar bietul om, rapus, care a dormit in nisip vreo 8 ore si de care mi s-a facut mila cand s-a trezit si l-am vazut asa dezorientat :).

Iar drumul de intoarcere a fost parca desprins din filmele de aventuri. Am incercat sa evitam Constanta asa ca am luat-o pe la Negru Voda, paralel cu frontiera cu Bulgaria, intr-o Romanie pe care nu ati recunoaste-o. Le-am intalnit si pe Amelie si Abigail din AristoCats cu tot cu unchiul, matusa, bunicul, bunica, nepotii, cuscrii etc. Mai mult, mai exista si romani draguti si amabili si tot nu imi vine sa cred. Imi pare rau ca nu stiu cum as putea sa le multumesc, nici macar nu ii cunosc. Stiu doar ca erau intr-o dacie Logan argintie cu nr AYN. Thank you, thank you, thank you.....

Asa ca recunosc! Am (re)descoperit Vama si mi-a placut!

A urmat o saptamana nebuna cu prieteni veniti meteoric prin Bucuresti, cu un Music Club gol, dar atat de placut, cu o stare de bine complet straina mie, cu seara de vineri cu fetele la o bere cand a inceput sa ploua torential nici nu iesisem bine din casa, taxiul pe care nu l-am platit, pasajul Universitate (tin sa ii multumesc pe aceasta cale lui Oprescu :)))) si cu plimbarea pe jos spre casa cu fetele, agale prin Bucurestiul respirabil dupa ploaie.

Pe lista de dezastre, dupa ploaia cu broaste, cutremur, furtuna s-a adaugat si incendiul vazut live vineri seara. Am privit fascinata la focul care inghitea cladirea aia monstruoasa de langa Biserica Armeneasca, un foc ciudat la nivele diferite, pe fatade diferite si nu am putut sa nu ma intreb daca nu cumva a fost pus special (intre timp mi s-a spus si care ar putea fi motivul). Si m-am minunat de pompierii nostrii. In nebunia din tara asta unde Ministrul Culturii acuza autoritatile (alo, tu ce esti????) ca au lasat sa se construiasca o asemenea cladire in "cartierul nostru", unde se face campanie politica cu biserica de mana, unde o scena costa 75 000 E etc, ceva functioneaza NORMAL. Cu precizie de ceas elvetian, cu un curaj nebunesc, catarati pe niste scari la zeci de metri inaltime, pompierii astia mi-au dat un dram de speranta ca daca am vrea am putea fi normali.

Ei, o sa imi treaca repede, ca doar e luni, nu?!

Elor Tellen

Sub pseudonimul asta, fratele meu semneaza minunatiile de mai jos:

Non-alphabet
"How can we hold words?
From starving our feelings, dry us out
Is there a real cure for spoken sounds?
I wish love would just be simpler
With daffodils
Birthday cards
Summer days
Late night whispers
Violins
Warm little feelings
Sunsets
Myhand holding yours
You calling me for nothing
Skin next to skin
No sense of reason
Just no spoken words"

Smoking one of my cigarettes....
"Smoking one of my cigarettes....
I've realized that I will not live long enough to tell you how much I love you
I will dwell in endless remarks about your hair and eyes in the morning
And whisper of our twisted feelings over the night
I will always run around words as you do
Pretending there is no today
Only nights after nights
Passion that can be forgotten every morning
No point for me to call you or buy you flowers
But a good reason to smoke one of my cigarettes"

M-a facut curioasa sa citesc o poveste: Nevere winter nights si ma intreb: ce am fi fara povesti, reale sau nu?

Me happy!

Me happy ca sunt una dintre cele 3 care am castigat concursul. Multumesc frumos. Revin cu poze avec bucata mobilier cu Carete pe el la mine in sufragerie :))

Cam asa:

I am at home. I am going home. To the other home. Confused? Me too :))))

Piua

Articolul asta e o leapsa preluata de pe hotcity.ro de buna voie si nesilita de nimeni si nu pentru mobilierul de gradina pe care l-as pune cu drag in sufragerie sa nu mai stau pe jos sau pentru bericioaicele de la Redd's, care ar fi binevenite mai ales reci, ca tot nu am frigider :) ci pur si simplu pentru ele, Caretele din viata mea..
Acum 5 minute, stand pe jos cum spuneam, incercam sa scriu acest post asteptand sa termine Oliviutza postul ei si murind de curiozitate. Eu stiu de mult ca noi suntem la fel, ca ni se intampla lucrurile in acelasi timp, dar nici in halul asta. Apucasem sa scriu ce e mai jos inainte sa vad postul ei si e identic :)

"Au trecut ani multi de cand am vazut-o pe Olivia in curtea scolii, cu zecile ei de bratari argintii pe mana si imbracata in geaca de motor. S-ar putea ca memoria sa imi joace feste, dar asa e cand esti batrana si incepi sa te ramolesti. Avea geaca de motor sau imaginea asta s-a impregnat in mintea mea asociind-o cu ea? Nu mai stiu. Cert e ca nu puteam sa o sufar. Pana si zgomotul bratarilor mi se parea enervant. Chestie reciproca de altfel :) Pentru vreo doua zile....Au urmat patru ani de liceu cu ea in banca, cu scrisul ei imposibil dupa care trebuia sa copiez cand Scorti (profa de latina, ma rog, zbirul de latina) ne dadea lucrare, cu unghiile ei imposibil de lungi (ce ma enerveaza si acum ca sunt perfecte natural) si cu tot ce poate sa iti aduca numai anii aia de libertate absoluta.
Au mai urmat 4 ani de facultate cu ea la Timisoara si eu in Bucuresti. Si alti 4 si altii nu mai stiu cati ca la un moment dat m-am speriat si am incetat sa numar....Nu mai e prietena mea demult. E sora mea, partenera mea, prietena mea, mama pe alocuri si de cele mai multe ori constiinta mea :) "
Norocul nostru a fost ca singurul lucru pe care nu l-am avut niciodata in comun a fost gustul la barbati, Slava Domnului :) Nu de alta, dar barbatii ingrozitori de slab si cu parul lung nu mi se par deloc sexy
Dar lista de Carete nu se termina aici. Pe ea, la loc de cinste sunt Andreia, Mada si Carmen si lista continua, dar public eu un roman pana la urma....
O sa va zic doar de ele 4, de Caretele mele dragi. Olivia zisa si Nas, asa cum am descris-o mai sus, Andreiuta sau Gagi, cu care mi-am impartasit toata viata in 5 minute pe hol la ASE intr-o pauza de tigara la ECDL, dura ca un zid de beton, independenta pana in varful firului de par, analitica de teoria despicarii firului in patru ti se pare materie de gradinita, cu o poveste de dragoste recenta demna de scenariu de film, Madalina sau Pisicul cu ochii aia mari albastrii in care te pierzi, almost engaged anul trecut, really engaged anul asta :), cu vesnice framantari si intrebari despre adevarata dragoste si modul in care ea ne completeaza si ne implineste nevoile, viitorul nostru psiholog (oficial), dar pe a carei canapea mi-am desertat de atatea ori sacul cu framantari existentiale si Carmen sau Caretutza mea draga pe care am descoperit-o in drumul de la aeroportul din Atena pana in centru, cu o poveste de viata asemanatoare cu a mea, cu parul ei cret si blond care mie imi place la nebunie cand e ca o aura de ingeras, cu mintea ei setata pe compartimente bine definite in pofida haosului actual din viata ei si care mai devreme imi striga Yupiiiiiiiii, Yupiiiiiiiiiiii ca o duc pe sezlong la mare.
Ele sunt dragele mele, care nu ma judeca niciodata, ma asculta cu rabdare si care ma completeaza in cel mai minunat mod cu putinta.
Si cum spuneam am imbatranit, dar "cum am avut noroc in viata" lista mea de prietene dragi e lunga si plina de femei normale intr-o lume anormala sau invers, depinde de cine se uita.
Uf si gata, Piua! (s-o credeti voi, vine el romanul.....)
Dupa mine, leapsa asta ar trebui data la toata lumea si asta pentru ca subiect mai fain de atat, mai rar. So, esti!

Oamenii nu sunt prosti, ci doar pe un alt nivel al evolutiei! Pe naiba!

Pasarela Pipera :)

Ma intreb cine are prioritate: Masinile in zbor sau trenul???? Grea dilema!

Gogăl, goagăl, gagăl, gulgăl.....Google!!!!!

Calaculele, calculelele....Calculele! sau din ciclul Ops, he did it again! vi-l prezentam pe the one and only............Vanghelie, Marian Vanghelie!!!!!!!! (aplauze din culise, rasete pe fundal....)

Sunt foarte mandra!

Sunt foarte mandra de prietena mea Olivia. De ce? Pai e foarte simplu: vedeti aici si aici.
Firma asta nu ar exista fara ea si fara munca pe care o face zilnic, plus copil, plus barbat. Si rade in continuare si daca ceva o streseaza se bazeaza pe principiul Serenity now!
Sunt foarte mandra, dupa cum spuneam! :)

Despre mine

Am vazut o frantura de film aseara, aproape nu imi aminteam ce film, dar era vorba de Runaway bride cu Julia Roberts si frumosul ala de Richard Gere. In paranteza fie spus nu inteleg de ce oamenii astia nu sunt impreuna. Revenind, secventa pe care am vazut-o era o discutie intre ei doi in care se acuzau reciproc ca sunt lost, ca nu stiu ce isi doresc si ca nu au avut niciodata curajul sa ia decizii proprii, ca el ca jurnalist nu a scris nici macar un rand despre el. Si m-a izbit profund. Blogul ar trebui sa fie personal, sa iti asumi atunci cand decizi sa il creezi ca va dezvalui o parte din adevar despre tine. Asa ar trebui sa fie, si atunci ma intreb de ce imi e frica sa ma exprim personal, sa dezvalui lucruri despre mine? Ce imi place, ce nu imi place. Ca nu stiu cine sunt? Asta mi-am asumat demult. Nu imi inchipui ca voi sti vreodata pentru ca eu cred cu convingere ca ne schimbam, modificam, repozitionam in permanenta. E un proces constientizat sau nu, dar el exista si e cu atat mai puternic atunci cand poti sa il analizezi, cand te poti bucura de el, il imbratisezi si il consideri parte din tine. Dar totusi, daca nu asta e explicatia atunci care e? De ce obsesia asta sa nu spun nimic despre mine? Frrica! E cea mai logica explicatie. Frica ca vei fi ranit. Nu ca poti fi ranit, ci ca vei fi cu siguranta. Am patit-o si stiu. Si e dureros si acum si tot nu inteleg de ce sau cum oamenii pot deveni mici si meschini, atat de meschini incat sa foloseasca cele mai frumoase lucruri din lumea asta ca sa raneasca. Stiu ce ar spune multa lume, ca ei, oamenii mici si meschini trebuie lasati sa existe si ignorati cu desavarsire. Si sunt de acord, dar din pacate nu te lasa ei pe tine. Si nu vreau sa imi fie frica asa ca azi o sa va povestesc despre plaje, maro si cat de frumoasa e Casa Poporului prin trapa unei Pisici :)
V-am zis ca iubesc Bucurestiul din nenumarate motive, dar are ceva. E ca o capcana vie, cu gandire proprie care nu te lasa sa pleci. Eu iubesc marea si linistea plajei, imi place nisipul sub talpi si zambetul care imi apare pe fata cand il descopar in geanta dupa o zi intreaga. Nu ma pot plictisi. Duminica am evadat din Bucuresti si descoperit ca si la noi exista locuri speciale. Plaja de la Corbu e suficient de mare cat sa poti sa te ascunzi de manelele de la bodega instalata ca un ghimpe sau de taranul de Constanta care a ramas cu bmw-ul in nisip (revin cu poze cand le recuperez). Are o liniste speciala, aceeasi pe care am mai gasit-o doar in Grecia in Paros pe o plaja care parea imaginea vie a cartii lui Murakami La capatul lumii in tara aspra a minunilor. Si stiu ca nu trebuie promovata pentru ca isi va pierde farmecul, dar am incredere ca oamenii care citesc asta vor sti sa o aprecieze :)
Cu maroul e simplu. Il urasc! Imi amenajez casuta mea. Casuta in care voi sta singura pentru prima oara in viata. Si sentimentul e minunat, dar despre asta mai tarziu. Mi-am dat doctoratul in negocieri cu tata coordonator de lucrare la casa asta. Pentru fiecare placa de faianta si bucata de parchet, dar a iesit cum am vrut. Si nu a fost deloc usor avand in vedere ca tata e adeptul culorilor de pamant, linistitoare cum zice el. Iar eu urasc maroul :)! Imi inspira batranete, sfarsit, moarte. E absolut ingrozitor si nu stiu cum sa o exprim! Motiv pentru care prietenele mele imi vor lua filtru de cafea maro si vaze maro si covorasul de la intrare cu welcome tot maro..........hi hi hi.
Cat despre Casa Poporului....ei bine o sa imi asum asta :)....Mie chiar imi place! Suntem prea obisnuiti cu ea acolo si nu o mai vedem. Imi place in lumina diminetii vara cand vii pe Bdv Unirii si are cerul albastru perfect pe fundal, imi place iarna cand ninge sau cand e invaluita de ceata deasa si nu se vede. O vad zilnic de 4 ani fie ca vin dinspre Unirii sau pe Izvor sau de la Marriott si tot mi se pare frumoasa. Dar nu a fost niciodata mai frumoasa ca aseara vazuta prin trapa unui bmw Pisica :)))) Probabil e din cauza soferului.........dar si asta e alta poveste....

Nu-i asa?

Cele 3 mari drame din viata unui barbat sunt:

1. pierderea locului de munca;
2. pierderea sotiei;
si
.......
3. o zgarietura pe masina!!!!!!!!!!!!

:)))

My life

Ma gandesc serios ca de doi ani nu prea dorm, adica mai deloc, si lucrurile in viata mea se petrec cu o foarte mare viteza si multe si deodata si e un haos total. Haos pe care de altfel il imbratisez cu drag. Sunt asa de atasata de el ca nu imi doresc sa se schimbe nimic. Eu si haosul meu exact ca intr-un film! Mi se intampla totusi sa ma mai intrebe cineva ce am mai facut in ultimul timp (ani, luni, saptamani) si daca ma ia repede ii raspund ca mai nimic. Ei bine, mint cu nerusinare! Dar parca mi se blocheaza creierul in momentul ala cand ar trebui sa raspund exact ce am mai facut. Si eu de unde sa stiu ce sa zic si ce sa aleg sa povestesc din toate lucrurile care se intampla? Locuri, oameni, intamplari se succed pe repede inainte. Nu pentru mine, caci traiesc fiecare moment in parte cu aceeasi voluptate cu care o fac de acum doi ani cand am inceput sa traiesc din nou, dar nu cred ca ceilalti ar avea macar rabdarea sa ma asculte....

De fapt vroiam sa va zic ca azi fac planuri de vacanta si ma bucur ca un copil mic....

Si mai vroiam sa va zic ca week-endul asta sunt la targul bio de la Muzeul Taranului Roman (pe Kiseleff, langa Piata Victoriei). Week-endul asta, mai putin duminica, cand, ca o Nasa ce sunt o sa ii tai motul bombonicii aleaia mici de se cheama finut.

Cand se duc

Si nu ramane decat frustrarea ca ultima oara cand i-am vazut nu am avut timp sa stam sa bem o cafea sau i-am repezit din motive ce acum ni se par stupide sau nu am avut niciodata rabdare sa le ascultam povestile, ce faci? Cine iti alina durerea? Si ce faci cu frustrarea? Frustrarea ca nu poti sa faci ceva, orice, ca nu poti sa schimbi cu nimic situatia, ca e iremediabila, frustrarea ca pe omul ala nu o sa il mai vezi niciodata, nu o sa ii mai poti spune niciodata toate lucrurile alea pe care acum iti doresti sa i le fi spus. E infiorator atunci cand nu iti poti lua la revedere, cand dispare ca si cum nu ar fi fost niciodata.
Ar trebui sa intelegem ca singura metoda sa traim viata asta e sa o traim frumos, ca la sfarsit, cand tragem linia si facem bilantul sa nu avem regrete. Sa le spunem oamenilor la care tinem cat ne sunt de dragi. Sa ne purtam cu ei frumos, sa zambim, sa ii intelegem. Sa evitam sa urlam si sa ne intoxicam cu lucruri pe care peste o saptamana le vedem cat sunt de stupide si de mici. Sa nu mai facem din tantar armasar, sa nu ne mai comportam ca si cum suntem toti nemuritori si ca va exista intotdeauna un maine. El poate sa nu existe si atunci uita-te la parinti, la frati si surori, la bunici si prieteni si apreaciaza asa cum trebuie ca ei exista si, mai mult, spune-le si lor asta.
Caci dupa ce se duc nu ramane decat durerea!

A venit vara!

Da, da...am observat de o saptamana caldura de peste 30 de grade si soarele de pe cer. Asa, si? Pentru mine a venit azi sau mai bine zis, azi am avut sentimentul ca a venit in sfarsit. Cum am observat? M-a pocnit brusc vazand-o pe Careta strangand esarfa de plaja. Si ce daca statusem toata ziua la soare? Ma rog, nu toata ziua ca dimineata ploua cu galeata. De unde stiu? Pai m-am trezit la 7. Stiu, stiu, e sambata o sa spuneti. Dar eu va zic ca un "obicei prost" e un "obicei prost" si sambata....Revenind, Careta strangea tacticoasa esarfa si era 7 seara si soarele inca ardea. Gradina e de poveste, plina de tufe de trandafiri infloriti si am lenevit toata ziua pe paturica pe iarba, visand la un cer instelat pe care cautam Orion's Belt.
Acestea fiind spuse va anunt ca oficial a venit vara! Vremea de terase, piscina, week-enduri la mare, Grecia, piele mirosind a mare si nisip si leneveala.....Yupiiiiiiiiii!!!!

Multumesc!

Ce m-as face fara prieteni? Asta era singurul meu gand la 12 noaptea, in partea opusa a orasului, stand pe bancuta in fata masinii mele care nu vroia sa porneasca. Nici macar o lumina nu i se aprindea pe bord. Decedase fara nici un semn de boala prevestitor. Si era 12 noaptea! Si totusi ce m-as face fara prieteni? Prieteni pe care sa ii suni la ora aia si care sa vina sa incerce sa iti dea curent, sa cheme alti prieteni la randul lor, care sa te traga, ca intr-un final masina ta sa porneasca si sa poti ajunge acasa. Si povestea continua cu plimbari la Real sa iti cumperi baterie la 2 noaptea....Si of, ce m-as face fara prieteni?! Multumesc! :)

Credinte

Avem senzatia ca suntem infailibili, ca ranile se cicatrizeaza si cu timpul trec, ca purtam un fel de scut protector, ca o aura, dincolo de care nu trece nimic si la un moment dat credem cu tarie ca suntem de fier si ca sufletul nostru, nu numai ca e ascuns bine si protejat intr-un fel de cutie ermetica, prevazuta cu mii de sisteme de siguranta, ba mai mult, ca nu poate fi ranit. Si descoperi intr-o dimineata ca nimic nu e adevarat, ca de fapt nu esti dintr-un material indestructibil, ca simti, ca traiesti, ca sub aparenta de calm e un vulcan gata sa erupa in orice moment, si te uiti surprins la tine si la reactiile pe care le ai. Si daca nu ai plange in hohote pe care nu le poti opri rational, ai rade de tine ca atunci cand citesti La Portile Orientului.

Dar sa nu disperam! Trece! Si dupa o ora, doua ai din nou senzatia ca esti deasupra lucrurilor astea lumesti...Cat suntem de vulnerabili de fapt si ce minune de creier ne-a dat Doamne Doamne, cu propriile lui iesiri de siguranta!

Si a trecut....si am fost din nou pe plaja. Aveai senzatia ca valurile iti vorbesc doar tie, despre o viata asa cum ar trebui sa fie, despre iubiri consumate sau nu, despre carti citite pe plaja sau ore intregi petrecute in solitudine, despre un inceput de vara asteptat, despre secrete demult uitate. Si mi-am dat seama acolo, in semi salbaticie, ca de fapt, marea imi soptea povestea ei....

Azi mi-e dor!

Asta patesc tot timpul cand ma uit la poze pe care nu le-am vazut de mult. Mult, in cazul de fata inseamna cel putin un an.

O prietena mi-a dat ieri un citat din Anatole France "All changes, even the most longed for, have their melancholy; for what we leave behind us is a part of ourselves; we must die to one life before we can enter another." Si chiar daca citatul nu face referire exacta la starea mea de acum, o exprima mai bine decat as putea sa o fac eu. Exista lucruri care dispar: fie treci tu intr-o alta etapa, fie isi consuma existenta, evolueaza sau se distrug. Si nu poti sa treci si sa uiti pentru ca ai lasat acolo o parte din tine. Sau poate, cum mi se intampla mie azi, iti dai seama ca tu ai trait intr-un loc, ai ras, ai plans, ai petrecut, ai crescut, ti-ai schimbat opiniile, te-ai transformat. Si locul ala e simbolul acestei evolutii.

Si, da, azi mi-e dor de un loc anume, in care am trait prea multe lucruri ca sa il uit pur si simplu. Si chiar daca el a disparut de pe harta eu tot nu am cum sa ignor ca a existat.

Nu e melancolie, nu e depresie, nu ma plang ca nu mai exista, mi-e doar dor!

Vagabontzelen est!

Luni....intr-un loc unde lumea parca s-a oprit, inconjurat de munti fara nume si de peisaje neincapatoare in cuvinte. Si de te intorceai in loc ramaneai la fel de uimit de minunatia ce se vedea. Cocotata in varful unui deal, am ales pana si locul de casa :) cabana de barne inchise la culoare pe hornul careia sa iasa fum gros de busteni, cu ferestre mari sa se vada crestele ninse. Si in toata linistea aia te speriai de propriile ganduri!

Si a fost exact asa cum m-am gandit, de parca aveam in traista tot timpul din lume...

Am urcat apoi sus pe Tampa sa intindem alene patura la soare, sa admiram acoperisurile de tigla rosie si sa desenam cu degetul pe oras trasee spre locuri dragi.

Brasov! Oras in care am vrut sa ma mut, in care inca vreau sa ma mut, cu terasele lui cu flori si stradute inguste, cu Piata Sfatului si zidurile Cetatii, Biserica Neagra, cu Scheii si Prima Scoala Romaneasca

Si a urmat apoi o plecare intempestiva din Bucuresti la Sfantu' sa vedem concertul Bonney M. Frumos! Melodii vechi comparabile cu cele ale formatiei ABBA, care asa cum zicea Meryl Streep in Mama Mia Movie Maker, le stii fara sa iti dai seama :)

Si duminica, zilele Brasovului, incheiate cu Parada Junilor si petrecere campeneasca la Pietrele lui Solomon.

(poza de Laurentiu Titei)

Si azi e iar luni....History repeat itself oare?

Paste Fericit!

Intotdeauna m-a distrat urarea asta de Paste :) Ma si vad in poienita cu iarba verde de jur imprejur...hi hi hi Mai haios e cand urezi asta unui sef!
Imi place sarbatoarea asta. Imi place agitatia din Sambata Mare, cu mama trebaluind prin bucatarie si eu prefacandu-ma ca o ajut. Anul asta si-a pus in cap sa ma invete sa gatesc. Momentan nu am dat foc la bucatarie si drobul e aproape gata. Yamiii!
Masa mare, ornata cu iepurasi, lumanarele verzi, servete cu oua rosii, flori si toata familia de jur imprejurul ei. Dap, imi place sarbatoarea asta!
Va pup pe toti si Paste Fericit!

Visand la luni

Asta e un eseu despre mine cu capul in nori si nu, nu mi se trage de la cei 1, 81 m :))
Ma trezesc de dimineata, foarte de dimineata daca e sa ma intrebi pe mine. De fapt nu ma trezesc din proprie initiativa ca nu sunt sinucigasa, dar suna telefonul la 7 35 si ce era sa fac? Am incercat sa il ignor, dar era parca lipit de timpanul meu asa ca am ales sa raspund ca sa nu mai sune. Normal, sunt incoerenta. Nici nu stiu cu cine vb. Reusesc totusi sa articulez doua, trei cuvinte. Inchid. Adorm. Telefonul suna. Parca am mai raspuns deja la el?! Ziua Cartitei? Nu! Nici pomeneala. Era mama. Ma chinui sa fiu coerenta cand ingaim un La multi ani! Doar e mama! Era 8 15. Urlu la Diana sa plece la munca si imi fac griji vreo 20 de secunde ca imi dau seama ca la 3 30 cand adormisem ea nu era acasa. Probabilitatea sa se poata trezi tindea spre zero.
Se face 11, orbecai spre bucatarie in cautarea licorii minune pe care mi-as dori-o in perfuzie la purtator. Uf! Cafea....
Ce zi frumoasa! Soare afara, cafea, internet care merge si calculator care nu face figuri. Uit ca somnul imi fusese intrerupt de doua ori si in mod brutal ma trezisera din visul meu (care, intre noi fie spus era....intr-un fel :) )
Reusesc chiar sa fiu aproape la timp la intalnirea cu Olivia. Ce imi plac mie zilele lenese petrecute cu ea in oras. Asa ca incepem sa facem ture: titan, barbu vacarescu, 13 septembrie, filaret. Aici stop: terasa in soare, mancare pentru un batalion si buna rau, ospatarita zambitoare toata si foarte simpatica, povesti si filosofii de viata. Uf, ce bine imi e! Apoi: schimbat roti, Harmony Fair (dar asta e alta poveste), recuperat calculator, parasit Oliviut, si vijjjjjjjjjjjjj la mama cu cadoul, vijjjjjjjjjjj dupa aia la deliver de miei ca doar vine Pastele, vorbit cu Caretuta mea si cu Ursul si curand nani.
Uf, si in tot timpul asta eu eram de fapt LUNI! :))

Bianca, terasa se numeste La Pergola si e minunata, vezi poza. Cat pentru zilele de luni lenese, propun: concediu, prietene bune si nothing to do :)

Teapa..........!!!!!!!!

Subiectul ei, al tepei, sunt eu, tu, prietenii mei, noi toti care ne-am luat bilete la AC/DC!!!
Din ciclul "mama lor de *&^^&$$*&*^%^&$^%#$% PlayCool"......uite ce scrie pe site-ul oficial al formatiei http://www.acdc.com/news/news.php?uid=57 :
04.14.2009
AC/DC Date In Bucharest Falsely Advertised
Promoters in Bucharest, Romania have been falsely advertising AC/DC as the headliner for their 2 day Bucharest Rock Arena festival happening on May 30 and 31, 2009.

Cine sunt cei de la PlayCool? Adica asa-zisii organizatori?
Firma PlayCool a fost înregistrată în martie în România de fraţii israelieni Moti şi Eran Douchan. Ei ne-au contactat, propunându-ne să-i consiliem pe partea de logistică şi de trupe româneşti, motivând că sunt noi pe piaţă”, spune Busuioc. După ce de luni seară nimeni de la PlayCool n-a mai putut fi contactat. Ultima oară cânt promotorul român a vorbit cu cineva din partea PlayCool a fost luni noapte, după care nimeni n-a mai răspuns la telefon. “Au fost doi români şi doi israelieni, care au plecat din România marţi, săptămâna trecută (Sursa: Cotidianul)

Nu e asa ca Romania e minunata? Imi doresc foarte tare ca cei de la PlayCool sa nu mai poata organiza niciodata nimic in tara asta, nici macar o vanzare de vechituri la taraba in targul din Vitan!

Sunt la targ....

Weekendul asta sunt la Artizart! Adica la Targul de Florii din curtea Hotelului El Greco de pe Jean Luis Calderron, in spate la TNB! Hand made, vintage, cosmetice bio....tot felul de bunataturi :)
Ne vedem acolo!

La cererea publicului.....

Da, da Kiki, e special pentru tine ca sa nu ma mai certi.

Sper sa iti iei si tenisii argintii :))

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului...

Titlul este un citat dintr-un "eminent" elev de liceu, "educat" de sistemul de invatamant creat de guvernantii nostrii minunati in ultimii ani. Ma rog! Care sistem???!!!! Cititi voi ghilimelele care lipsesc....
Dar cat adevar in aceste cuvinte care ne doare....Pentru ca aceeasi oameni care au creat monstrisorul cu ineptiile de mai sus au mai scos una din tolba (ca sa nu zic burdihanul) de o imbecilitate pe zi, ca la pastilele de Durcolax.
Respectiv minunatat OUG prin care toate firmele si microintreprinderile trebuie sa plateasca un impozit forfetar de 6500 lei, chiar daca sunt pe pierdere sau au un profit mai mic, mai mult, nici cheltuielile cu masinile si nici tva-ul la achizitiile de masini nu se mai deduc.
Adicatelea pe intelesul tuturor, daca vreti sa va faceti o firma noua, sa traiti cat de cat decent sau aveti deja o firma, mica, fara pretentii, de vreun an sa zicem si care, LOGIC, nu are momentan profit ca e investit in stocuri, promovare etc....puteti sa trageti obloanele sau sa veniti cu bani de acasa pentru ca ei s-au gandit ca asa e bine.
Ca sa o citez pe Oliviutza ( mai mult aici http://organicinromania.blogspot.com/2009/04/impozitul-forfetar-sta-v-ar-in-gat.html) ma gandesc sa emigrez. Timorul de Est suna destul de interesant zilele astea.....

De ce Bucurestiul e orasul meu iubit.....

Sambata, zi de inceput de aprilie, 22 C, soare, lenesa, cu margele.....si Gradina Botanica :)

Cum sa nu il iubesti?

Mi-am luat margele.....!!!!

Ei, da! Mi-am luat margele, margele by Lola.... :)

Am avut de facut, nu de mult, un studiu pe blogurile de gagici, si in marea de dezamagire pricinuita de viata de zi cu zi a femeilor din generatia mea am dat peste blogul Lolei si m-am indragostit de minunatiile pe care le face.

Am fost fascinata de povestea ei, am invidiat-o putin pentru locul minunat in care traieste, pentru Lisabona mea iubita si Estorilul unde am pasit pentru prima oara in ocean.

Din momentul in care i-am descoperit margelele ziua a fost mai frumoasa :)

Am intalnit-o sambata la targul de bijuterii de la Carturesti. M-am dus sa imi iau margele....La fel de delicata cum mi-am imaginat-o!

Iar pentru bijuteriile pe care le port la gat astazi ii multumesc!

Sper sa nu dau peste el

Vreau sa ma duc la film azi! Visez cu ochii deschisi la un fotoliu de cinematograf confortabil, o punga de floricele si o ciocolata langa, poate si un pahar de suc. Mai visez la un film bun sa si rad un pic daca se poate si apoi la o stare de bine care sa ma tina pana ajung acasa si trag la somn.

Avand in vedere cele de mai sus ii rog pe domnii/domnisoarele din categoria altaturata ........SA STEA ACASA!!!!

Cu deosebita consideratie (daca nu va vad/aud prin preajma)

:))

Cuplet Tanase! Are peste 60 de ani, can you believe that???!!!

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?









__

And as I promissed

Dai peste el cand te astepti mai putin, mai ales luni!! Are prostul obicei sa iti strice cheful pe o saptamana intreaga. Te trateaza cu dispret de la inaltimea pe care s-a postat singur. Il poti deosebi prin lipsa aproape completa a neuronilor, tonul ridicat si autosufienta afisata.
Ca metoda de aparare, recomand sa vi-l imaginati pe "tron" cu ochii bulbucati, iesiti din orbite si cu un rictus de toata frumusetea impietrit pe fata congestionata de efort.....hi hi hi

So cute....

In drum spre servici m-am gandit sa pun pe blog doua albume de poze: ce iubesc si ce urasc la Bucuresti. Pana voi avea timp sa fac albumele, aveti aici primul motiv pentru iubirea mea declarata orasului in care m-am nascut. L-am gasit in Herastrau. Nu e cute?

Sau una....

Asa numita Pitzi sau Pisi sau Fata.....

Aici nu exista variante. Doar fugi cat poti :)

P.S. Pentru mai multe detalii http://pitzipoanca.org/

Nu e NU!!!!

Nu - pare foarte usor de inteles, nu? Nu - o spui cu voce suava, dragalasa, sa nu superi, desi fierbi si totusi.....NU! Ti se aprind urechile, tigara tremura in coltul gurii, iti vine sa urli. E NU!!!! NU, NU, NU - adica nu vrei (din diverse motive), nu iti doresti un lucru, nu poti sa faci ce ti se cere, nu poti, etc. Traducere directa: pentru noi, femeile NU e NU! Got it?!

De ce?

In sensul ca, de ce ne petrecem viata intr-un birou (si suntem si mandri de asta!!!!) in loc sa fim pe o plaja???

Unul pe zi...

Pleci de acasa, esti in mare intarziere, uiti ceva in casa, te intorci, stii ca sigur o sa urle cineva la birou, trafic, claxoane....Incerci sa te relaxezi, e luni! Si dai peste EL!!!!

Ai doua variante:

1) Te enervezi si te intrebi ce cauti tu in tara asta;

2) Te pufneste rasul si razi asa in barba pana ajungi la birou, de una singura.

Voi pe care o alegeti? :))

Verde, verde, verde....

Care e culoarea ta preferata?
Verde!
Facem pariu ca te fac sa spui alta culoare?
Facem
Spune maro!
Verde, verde, verde, verde....:)))


P.S. Stiam poanta!