Asta e un eseu despre mine cu capul in nori si nu, nu mi se trage de la cei 1, 81 m :))
Ma trezesc de dimineata, foarte de dimineata daca e sa ma intrebi pe mine. De fapt nu ma trezesc din proprie initiativa ca nu sunt sinucigasa, dar suna telefonul la 7 35 si ce era sa fac? Am incercat sa il ignor, dar era parca lipit de timpanul meu asa ca am ales sa raspund ca sa nu mai sune. Normal, sunt incoerenta. Nici nu stiu cu cine vb. Reusesc totusi sa articulez doua, trei cuvinte. Inchid. Adorm. Telefonul suna. Parca am mai raspuns deja la el?! Ziua Cartitei? Nu! Nici pomeneala. Era mama. Ma chinui sa fiu coerenta cand ingaim un La multi ani! Doar e mama! Era 8 15. Urlu la Diana sa plece la munca si imi fac griji vreo 20 de secunde ca imi dau seama ca la 3 30 cand adormisem ea nu era acasa. Probabilitatea sa se poata trezi tindea spre zero.
Se face 11, orbecai spre bucatarie in cautarea licorii minune pe care mi-as dori-o in perfuzie la purtator. Uf! Cafea....
Ce zi frumoasa! Soare afara, cafea, internet care merge si calculator care nu face figuri. Uit ca somnul imi fusese intrerupt de doua ori si in mod brutal ma trezisera din visul meu (care, intre noi fie spus era....intr-un fel :) )
Reusesc chiar sa fiu aproape la timp la intalnirea cu Olivia. Ce imi plac mie zilele lenese petrecute cu ea in oras. Asa ca incepem sa facem ture: titan, barbu vacarescu, 13 septembrie, fi
laret. Aici stop: terasa in soare, mancare pentru un batalion si buna rau, ospatarita zambitoare toata si foarte simpatica, povesti si filosofii de viata. Uf, ce bine imi e! Apoi: schimbat roti, Harmony Fair (dar asta e alta poveste), recuperat calculator, parasit Oliviut, si vijjjjjjjjjjjjj la mama cu cadoul, vijjjjjjjjjjj dupa aia la deliver de miei ca doar vine Pastele, vorbit cu Caretuta mea si cu Ursul si curand nani.
Uf, si in tot timpul asta eu eram de fapt LUNI! :))
Ma trezesc de dimineata, foarte de dimineata daca e sa ma intrebi pe mine. De fapt nu ma trezesc din proprie initiativa ca nu sunt sinucigasa, dar suna telefonul la 7 35 si ce era sa fac? Am incercat sa il ignor, dar era parca lipit de timpanul meu asa ca am ales sa raspund ca sa nu mai sune. Normal, sunt incoerenta. Nici nu stiu cu cine vb. Reusesc totusi sa articulez doua, trei cuvinte. Inchid. Adorm. Telefonul suna. Parca am mai raspuns deja la el?! Ziua Cartitei? Nu! Nici pomeneala. Era mama. Ma chinui sa fiu coerenta cand ingaim un La multi ani! Doar e mama! Era 8 15. Urlu la Diana sa plece la munca si imi fac griji vreo 20 de secunde ca imi dau seama ca la 3 30 cand adormisem ea nu era acasa. Probabilitatea sa se poata trezi tindea spre zero.
Se face 11, orbecai spre bucatarie in cautarea licorii minune pe care mi-as dori-o in perfuzie la purtator. Uf! Cafea....
Ce zi frumoasa! Soare afara, cafea, internet care merge si calculator care nu face figuri. Uit ca somnul imi fusese intrerupt de doua ori si in mod brutal ma trezisera din visul meu (care, intre noi fie spus era....intr-un fel :) )
Reusesc chiar sa fiu aproape la timp la intalnirea cu Olivia. Ce imi plac mie zilele lenese petrecute cu ea in oras. Asa ca incepem sa facem ture: titan, barbu vacarescu, 13 septembrie, fi
laret. Aici stop: terasa in soare, mancare pentru un batalion si buna rau, ospatarita zambitoare toata si foarte simpatica, povesti si filosofii de viata. Uf, ce bine imi e! Apoi: schimbat roti, Harmony Fair (dar asta e alta poveste), recuperat calculator, parasit Oliviut, si vijjjjjjjjjjjjj la mama cu cadoul, vijjjjjjjjjjj dupa aia la deliver de miei ca doar vine Pastele, vorbit cu Caretuta mea si cu Ursul si curand nani.Uf, si in tot timpul asta eu eram de fapt LUNI! :))
Bianca, terasa se numeste La Pergola si e minunata, vezi poza. Cat pentru zilele de luni lenese, propun: concediu, prietene bune si nothing to do :)
