Iar nu stiu ce titlu

Ziua mea? Asa departe....
E minunat si inspaimantator atunci cand senzatii noi iau locul celor vechi. Nu imi aduc aminte de mine pe plaja, dansand, nici de cherhana, de calcan, de chelnerul-meniu, blond si extras de pe puntea Sperantei, nici de Corsaru. Imi aduc aminte totusi de cafeaua pe bancuta la Ovidiu, de cafegiul batran ca marea cu filosofia lui de viata, dornic probabil ca existenta lui sa fi fost alta, dar multumit cu ce are, de playlist si de cuibareala fireasca. Imi place Vama, intr-un mod ciudat si numai cateodata, dar nu pot sa neg, mi-a placut de mai multe ori decat am detestat-o. Si totusi, in locul lor sunt altele, castelul Iuliei Hasdeu, o duminica tolanita pe paturica in mijlocul pajistii, cerul ciudat si schmbator si o stare de bine, coplesitoare. Nu sunt nebun? Nu, nu esti! Poate fi si asa!
Trebuie sa imi "inghit lectia cu noduri" cum imi spune Oliv si sa ma bucur si asta incerc sa fac. Stiu cateodata cum sa lupt cu ura ce mocneste, impotriva mea in principal. Paradoxal, nu?
Am facut vreun pact sa ne stricam tineretea? Caci asa cum zicea tot Oliv mai devreme, parca oamenii din jur au avut asta ca unic scop al existentei lor. Poate nu am fi invatat sa fim asa cum suntem si poate ca nu am mai fi vazut drumul. Dureros pret!
Si cam atat!
Godnatt :))

Mai ...... inteleapta :)

Zilele trecute, una din zilele alea care imi plac mie, cu Olivia prin oras, plecate de acasa cu un scop anume, scop oficial foarte serios si de obicei legat de firma, dar in realitate un moment doar al nostru de stat la cesti de ceai sau cafea si lungi povesti despre toate si nimic, printre altele, am livrat un colet pentru Olivo. Am trait unul din momentele alea minunate, care fac viata frumoasa si care raman in albumul de poze de suflet. Clienta noastra a coborat sa ia coletul si inainte sa schitez ceva mi-a zis pe nume si mi-a povestit ca ma stie de pe blogul Oliviei. Am avut sentimentul foarte placut ca ce facem noi e mai mult decat o afacere, e personalizat, are fata umana, clentii nostri sunt potentiali prieteni ai nostri si m-a bucurat nespus. Si gandul asta m-a dus la o mai veche obsesie a mea, legata de ideea ca nu o sa cunoastem niciodata toti oamenii pe care am vrea sa ii cunoastem, ca nu o sa vedem niciodata toate locurile in care dorim sa hoinarim, ca experientele noastre sunt limitate. Stau, de exemplu la semafor sa traversez strada, si in jurul meu se perinda oameni: tineri, batrani, fete, baieti, inalti, slabi, plinuti, cu parul alb, mai aranjati sau nu si nu ma pot opri sa nu ma intreb care sunt povestile lor, cine sunt, ce au facut in viata asta, ce vise au, ce frustrari, ce iubiri ascunse si ce secrete intunecate. Am I crazy sa simt o frustrare groaznica ca nu o sa ma mai intersectez niciodata cu ei si poate am fi fost prieteni?
Se pare ca ramane pe alta data sa va povestesc cum am devenit mai .... inteleapta, la 30 de ani :)

Fara titlu

Sper, visez si imi doresc cum nu mi-am mai dorit demult ceva. Cred ca avem nevoie de schimbare, periodic, ca singura constanta din viata noastra. Iar acum mi-o doresc cu tot ce aduce ea: pregatiri, nelinisti, angoase, locuri noi, oameni noi, experiente noi. Astea sunt cele mai importante. Experientele in care te redescoperi, repozitionezi, arunci haine vechi si pui altele noi in garderoba personala de valori, principii si credinte.

Sa imi tineti pumnii! :)

Sunt praf de stele!

Alb, negru, auriu...volatil, efemer. Plec, revin, plec iar, revin obsesiv. Viata e asa cum trebuie daca nu te intrebi unde trebuie sa ajung. Nu trebuie nimic! De ajuns o sa ajungi oricum, dar nu vei vedea drumul, drept, sinuos, pe creste, de-a lungul coastei, printre maci, florile de pe marginea lui, campurile de floarea soarelui, nu vei gusta linistea, nu vei simti pacea lucrurilor care ti se aseaza inaintea pasilor.

Calcati usor, suntem doar praf de stele!

Reteta pentru fericire

Plaja aproape pustie, 2-3 sezlonguri aruncate pe nisip, sfarait de plita, miros de poveste, mancare de "dai cu degetul", liniste, luna noua, rosie la rasarit, imensa si baie in mare noaptea. O mare linistita ca un lac si calda, parca asteptandu-te!
Recapituland, ce faci cand ziua e ingrozitoare si toate lucrurile sunt aiurea? Te sui in masina si pleci la mare :))

Bloguri, premii si carti nescrise

Ma chinui de cateva ore sa inteleg cum un blog despre retete poate avea trafic de peste 750 000 de vizitatori. Ati citit bine si nici nu e greseala de tastare: peste saptesutecinzecimii vizite???!!!! Recunosc ca sunt invidioasa. Pe de alta parte, mi s-a confirmat pentru a nu stiu cata oara ca suntem un popor care traim ca sa mancam. Daca avem ce sa punem pe masa si un paharel de vin poate sa inceapa si al treilea razboi mondial ca noi suntem ok. Ce conteaza ca Basescu si Boc ne mint, pe noi, Comisia Europeana, cred ca si pe Papa, dar nu e cercetat. Ca Basescu nu se duce la ziua Americii (licuriciul, va amintiti?), ca madama aia de la Tineret, Ridzi, cheltuie bani pe ceva ce era deja platit de altii??? La dracu cu astea! Avem mancare pe masa? Da! Bun. Avem si un paharel? Da! Bun. Nu ne mai trebuie nimic in cazul asta... Sa nu intelegeti gresit. Nu difer cu nimic de ceilalti. La mine in familie daca nu mananci sigur esti bolnav. Adica e grav, poate esti chiar pe moarte! In casa de vacanta am putea supravietui vreo juma' de an numai cu mancarea din camara :) Eu cu bucataria nu m-am imprietenit niciodata. Am incercat, dar de fiecare data am reusit sa evit la micron sa imi tai vreun deget. Si am renuntat inainte sa dau foc la bucatarie cum era sa se intample la ultimul experiment, desi, privind retrospectiv, poate nu ar fi fost chiar such a bad ideea :) Si totusi 750 000????
Chinuitul asta se intampla pe noile mele sezlonguri. Alea primite ca premiu de la Redd's si hotcity.ro. Am hotarat sa nu le las in sufragerie, asta dupa ce m-am chinuit cu ele 3 etaje pe scari in sus (face bine totusi) si am constatat ca imi ocupau juma de camera, plus ca nu mi le puteam imagina intr-un loc mai bun decat in iarba in fata casei de vacanta. Nu de altceva, dar sa avem pe ce sa punem mancarea de o veni Razboiul :) Revin cu poze si zau ca o sa imi dati dreptate! Si multumesc din nou! Sunt minunate!!!!!!!!!
Mi-ar placea sa scriu o carte, o carte despre eternul conflict zone dintre noi si ei, despre cat de simplu se pot armoniza lucrurile daca invatam. Trucuri, sfaturi (un fel de), schimbarea mentalitatii, dificultatile pe care le intampini la 30 de ani sa iti schimbi obiceiurile de o viata. O carte despre cum poti sa iti faci viata usoara daca inveti cateva reguli de baza. Probabil ca o sa o si scriu, dar la 80 de ani, cand nu voi mai avea nimic de pierdut.
P.S.: Martha, eu votez sa nu te mai tunzi!!!!

As spune aoleu, dar e CONCURS :)

Hi hi hi...treaba e serioasa! Olivia si-a propus sa dea jos burtica ramasa dupa ce a nascut si cum ei i se potriveste perfect bancul ala cu Ea: Iubitule, vreau sa merg intr-un loc unde nu am mai fost niciodata! El: Iubito, du-te in bucatarie!, a facut un concurs "Retete de 300 calorii" cu premii de la Olivo. Regulile sunt simple, trebuie sa postati pe blogul personal (cu link la concurs si mail la Olivia ca participati) o reteta de cca.250-350 calorii, ingredientele sa fie usor de gasit si relativ ieftine si mai ales sa nu ii ia mult sa o prepare. Concursul e intre 1-15 iulie.

Atentie, Olivia gateste!!!!