Ziua mea? Asa departe....
E minunat si inspaimantator atunci cand senzatii noi iau locul celor vechi. Nu imi aduc aminte de mine pe plaja, dansand, nici de cherhana, de calcan, de chelnerul-meniu, blond si extras de pe puntea Sperantei, nici de Corsaru. Imi aduc aminte totusi de cafeaua pe bancuta la Ovidiu, de cafegiul batran ca marea cu filosofia lui de viata, dornic probabil ca existenta lui sa fi fost alta, dar multumit cu ce are, de playlist si de cuibareala fireasca. Imi place Vama, intr-un mod ciudat si numai cateodata, dar nu pot sa neg, mi-a placut de mai multe ori decat am detestat-o. Si totusi, in locul lor sunt altele, castelul Iuliei Hasdeu, o duminica tolanita pe paturica in mijlocul pajistii, cerul ciudat si schmbator si o stare de bine, coplesitoare. Nu sunt nebun? Nu, nu esti! Poate fi si asa!
Trebuie sa imi "inghit lectia cu noduri" cum imi spune
Oliv si sa ma bucur si asta incerc sa fac. Stiu cateodata cum sa lupt cu ura ce mocneste, impotriva mea in principal. Paradoxal, nu?
Am facut vreun pact sa ne stricam tineretea? Caci asa cum zicea tot Oliv mai devreme, parca oamenii din jur au avut asta ca unic scop al existentei lor. Poate nu am fi invatat sa fim asa cum suntem si poate ca nu am mai fi vazut drumul. Dureros pret!
Si cam atat!
Godnatt :))
