Mai ...... inteleapta :)

Zilele trecute, una din zilele alea care imi plac mie, cu Olivia prin oras, plecate de acasa cu un scop anume, scop oficial foarte serios si de obicei legat de firma, dar in realitate un moment doar al nostru de stat la cesti de ceai sau cafea si lungi povesti despre toate si nimic, printre altele, am livrat un colet pentru Olivo. Am trait unul din momentele alea minunate, care fac viata frumoasa si care raman in albumul de poze de suflet. Clienta noastra a coborat sa ia coletul si inainte sa schitez ceva mi-a zis pe nume si mi-a povestit ca ma stie de pe blogul Oliviei. Am avut sentimentul foarte placut ca ce facem noi e mai mult decat o afacere, e personalizat, are fata umana, clentii nostri sunt potentiali prieteni ai nostri si m-a bucurat nespus. Si gandul asta m-a dus la o mai veche obsesie a mea, legata de ideea ca nu o sa cunoastem niciodata toti oamenii pe care am vrea sa ii cunoastem, ca nu o sa vedem niciodata toate locurile in care dorim sa hoinarim, ca experientele noastre sunt limitate. Stau, de exemplu la semafor sa traversez strada, si in jurul meu se perinda oameni: tineri, batrani, fete, baieti, inalti, slabi, plinuti, cu parul alb, mai aranjati sau nu si nu ma pot opri sa nu ma intreb care sunt povestile lor, cine sunt, ce au facut in viata asta, ce vise au, ce frustrari, ce iubiri ascunse si ce secrete intunecate. Am I crazy sa simt o frustrare groaznica ca nu o sa ma mai intersectez niciodata cu ei si poate am fi fost prieteni?
Se pare ca ramane pe alta data sa va povestesc cum am devenit mai .... inteleapta, la 30 de ani :)