Nu-i asa?

Cele 3 mari drame din viata unui barbat sunt:

1. pierderea locului de munca;
2. pierderea sotiei;
si
.......
3. o zgarietura pe masina!!!!!!!!!!!!

:)))

My life

Ma gandesc serios ca de doi ani nu prea dorm, adica mai deloc, si lucrurile in viata mea se petrec cu o foarte mare viteza si multe si deodata si e un haos total. Haos pe care de altfel il imbratisez cu drag. Sunt asa de atasata de el ca nu imi doresc sa se schimbe nimic. Eu si haosul meu exact ca intr-un film! Mi se intampla totusi sa ma mai intrebe cineva ce am mai facut in ultimul timp (ani, luni, saptamani) si daca ma ia repede ii raspund ca mai nimic. Ei bine, mint cu nerusinare! Dar parca mi se blocheaza creierul in momentul ala cand ar trebui sa raspund exact ce am mai facut. Si eu de unde sa stiu ce sa zic si ce sa aleg sa povestesc din toate lucrurile care se intampla? Locuri, oameni, intamplari se succed pe repede inainte. Nu pentru mine, caci traiesc fiecare moment in parte cu aceeasi voluptate cu care o fac de acum doi ani cand am inceput sa traiesc din nou, dar nu cred ca ceilalti ar avea macar rabdarea sa ma asculte....

De fapt vroiam sa va zic ca azi fac planuri de vacanta si ma bucur ca un copil mic....

Si mai vroiam sa va zic ca week-endul asta sunt la targul bio de la Muzeul Taranului Roman (pe Kiseleff, langa Piata Victoriei). Week-endul asta, mai putin duminica, cand, ca o Nasa ce sunt o sa ii tai motul bombonicii aleaia mici de se cheama finut.

Cand se duc

Si nu ramane decat frustrarea ca ultima oara cand i-am vazut nu am avut timp sa stam sa bem o cafea sau i-am repezit din motive ce acum ni se par stupide sau nu am avut niciodata rabdare sa le ascultam povestile, ce faci? Cine iti alina durerea? Si ce faci cu frustrarea? Frustrarea ca nu poti sa faci ceva, orice, ca nu poti sa schimbi cu nimic situatia, ca e iremediabila, frustrarea ca pe omul ala nu o sa il mai vezi niciodata, nu o sa ii mai poti spune niciodata toate lucrurile alea pe care acum iti doresti sa i le fi spus. E infiorator atunci cand nu iti poti lua la revedere, cand dispare ca si cum nu ar fi fost niciodata.
Ar trebui sa intelegem ca singura metoda sa traim viata asta e sa o traim frumos, ca la sfarsit, cand tragem linia si facem bilantul sa nu avem regrete. Sa le spunem oamenilor la care tinem cat ne sunt de dragi. Sa ne purtam cu ei frumos, sa zambim, sa ii intelegem. Sa evitam sa urlam si sa ne intoxicam cu lucruri pe care peste o saptamana le vedem cat sunt de stupide si de mici. Sa nu mai facem din tantar armasar, sa nu ne mai comportam ca si cum suntem toti nemuritori si ca va exista intotdeauna un maine. El poate sa nu existe si atunci uita-te la parinti, la frati si surori, la bunici si prieteni si apreaciaza asa cum trebuie ca ei exista si, mai mult, spune-le si lor asta.
Caci dupa ce se duc nu ramane decat durerea!

A venit vara!

Da, da...am observat de o saptamana caldura de peste 30 de grade si soarele de pe cer. Asa, si? Pentru mine a venit azi sau mai bine zis, azi am avut sentimentul ca a venit in sfarsit. Cum am observat? M-a pocnit brusc vazand-o pe Careta strangand esarfa de plaja. Si ce daca statusem toata ziua la soare? Ma rog, nu toata ziua ca dimineata ploua cu galeata. De unde stiu? Pai m-am trezit la 7. Stiu, stiu, e sambata o sa spuneti. Dar eu va zic ca un "obicei prost" e un "obicei prost" si sambata....Revenind, Careta strangea tacticoasa esarfa si era 7 seara si soarele inca ardea. Gradina e de poveste, plina de tufe de trandafiri infloriti si am lenevit toata ziua pe paturica pe iarba, visand la un cer instelat pe care cautam Orion's Belt.
Acestea fiind spuse va anunt ca oficial a venit vara! Vremea de terase, piscina, week-enduri la mare, Grecia, piele mirosind a mare si nisip si leneveala.....Yupiiiiiiiiii!!!!

Multumesc!

Ce m-as face fara prieteni? Asta era singurul meu gand la 12 noaptea, in partea opusa a orasului, stand pe bancuta in fata masinii mele care nu vroia sa porneasca. Nici macar o lumina nu i se aprindea pe bord. Decedase fara nici un semn de boala prevestitor. Si era 12 noaptea! Si totusi ce m-as face fara prieteni? Prieteni pe care sa ii suni la ora aia si care sa vina sa incerce sa iti dea curent, sa cheme alti prieteni la randul lor, care sa te traga, ca intr-un final masina ta sa porneasca si sa poti ajunge acasa. Si povestea continua cu plimbari la Real sa iti cumperi baterie la 2 noaptea....Si of, ce m-as face fara prieteni?! Multumesc! :)

Credinte

Avem senzatia ca suntem infailibili, ca ranile se cicatrizeaza si cu timpul trec, ca purtam un fel de scut protector, ca o aura, dincolo de care nu trece nimic si la un moment dat credem cu tarie ca suntem de fier si ca sufletul nostru, nu numai ca e ascuns bine si protejat intr-un fel de cutie ermetica, prevazuta cu mii de sisteme de siguranta, ba mai mult, ca nu poate fi ranit. Si descoperi intr-o dimineata ca nimic nu e adevarat, ca de fapt nu esti dintr-un material indestructibil, ca simti, ca traiesti, ca sub aparenta de calm e un vulcan gata sa erupa in orice moment, si te uiti surprins la tine si la reactiile pe care le ai. Si daca nu ai plange in hohote pe care nu le poti opri rational, ai rade de tine ca atunci cand citesti La Portile Orientului.

Dar sa nu disperam! Trece! Si dupa o ora, doua ai din nou senzatia ca esti deasupra lucrurilor astea lumesti...Cat suntem de vulnerabili de fapt si ce minune de creier ne-a dat Doamne Doamne, cu propriile lui iesiri de siguranta!

Si a trecut....si am fost din nou pe plaja. Aveai senzatia ca valurile iti vorbesc doar tie, despre o viata asa cum ar trebui sa fie, despre iubiri consumate sau nu, despre carti citite pe plaja sau ore intregi petrecute in solitudine, despre un inceput de vara asteptat, despre secrete demult uitate. Si mi-am dat seama acolo, in semi salbaticie, ca de fapt, marea imi soptea povestea ei....