Chestie de perspectiva

In orice situatie si mai ales atunci cand erau doi ca unul si acum sunt doi ca doi exista cel putin doua viziuni asupra aceluiasi pahar. Cea care vede jumatatea lui goala si cea care vede jumatatea plina a paharului. In primul caz, regretele, ranchiuna, intrebarile stupide care incep mereu cu de ce...., frustrarea, ura in final distrug incet. Sunt ca o apa care mananca dintr-un mal. Ireversibil. Intr-un final va exista acolo un mal, dar unul mai mic, urat, macinat, gol poate pe dinauntru. Ceilalti (de obicei ei, din pacate) lasa la o parte ce a fost si nu mai pierd timp. Traiesc ce nu au trait, experimenteaza, se descopera, isi cauta preocupari noi, se deschide si invata. In primul rand despre el/ea. Invata chestii marunte, ca cine e, ce vrea, ce ii place, ca libertatea e un drept si nu un merit, despre spatiul personal si capacitatea de a spune Nu. Minunea de a spune Nu, as zice eu. Sa poti sa iti spui, inclusiv tie, nu! La tot ce nu iti face bine, ce e daunator, sa dai o valoare justa oamenilor situatilor, la tot ce ti se intampla.
Dragii mei, regretele, ingloband toate bagajele de rele pe care le caram dupa noi inutil, nu fac decat sa iroseasca timp si din pacate e singurul lucru pe care nu ni-l da nimeni inapoi. Niciodata!
Eu aleg sa vad jumatatea plina! Voi?

My first experience in Vama Veche cu parapateticieni si pinstrumente si alte povestiri

Once upon a time, Olivia mi-a pus porecla de Fitz in urma unei incercari nereusite de a ma imprieteni cu Vama. Poate o sa va povestesc candva....Ei bine, m-am decis we trecut sa ii mai dau o sansa si asta pentru ca, asa cum va spuneam, eu sunt intr-o perpetua repozitionare. Totul a plecat de la Livia care vroia in Vama, la fel cu vroia si Diana asa ca, intr-un exces de zel, am vrut si eu, si culmea mi-a placut. Dupa ce am facut o gafa cat casa si Olivia s-a suparat pe mine (desi sper ca i-a trecut intre timp) am plecat sambata seara spre Vama. Drumul ar fi fost chiar plictisitor daca nu dadeam peste o masina de cocalari autentici scosi din Almanahul cu pricina.

Revenind la Vama, imi doream foarte tare sa nu imi placa. Stiti sentimentul ala cand vrei sa nu te faca nimeni si nimic sa te simti bine si te trezesti razand? Ei bine, cam asa ceva. Poate nu sambata seara, cand ma asteptam sa rasara dupa orice colt o ghereta cu o cursa de cai de inainteaza daca bagi bila intr-o gaura ca in Mamaia Sat , desi am fost parapateticieni autentici pe faleza betonata mai nou si Nicoleta a fost delicioasa pentru ca nu putea pronunta cuvantul acela cu p redenumit instrument si transformat pe loc in pinstrument :), dar mi-a placut duminica, intr-o stare de relaxare totala, pe sezlong cu muzica geniala de la Ovidiu, cu masa de la cherhana unde mancarea se face pe plita cu foc de lemne chiar in fata ochilor tai, mancarea e delicioasa daca ai curaj sa o incerci, iar chelnerul pare desprins din Toate panzele sus.

Nu m-a deranjat nici macar bietul om, rapus, care a dormit in nisip vreo 8 ore si de care mi s-a facut mila cand s-a trezit si l-am vazut asa dezorientat :).

Iar drumul de intoarcere a fost parca desprins din filmele de aventuri. Am incercat sa evitam Constanta asa ca am luat-o pe la Negru Voda, paralel cu frontiera cu Bulgaria, intr-o Romanie pe care nu ati recunoaste-o. Le-am intalnit si pe Amelie si Abigail din AristoCats cu tot cu unchiul, matusa, bunicul, bunica, nepotii, cuscrii etc. Mai mult, mai exista si romani draguti si amabili si tot nu imi vine sa cred. Imi pare rau ca nu stiu cum as putea sa le multumesc, nici macar nu ii cunosc. Stiu doar ca erau intr-o dacie Logan argintie cu nr AYN. Thank you, thank you, thank you.....

Asa ca recunosc! Am (re)descoperit Vama si mi-a placut!

A urmat o saptamana nebuna cu prieteni veniti meteoric prin Bucuresti, cu un Music Club gol, dar atat de placut, cu o stare de bine complet straina mie, cu seara de vineri cu fetele la o bere cand a inceput sa ploua torential nici nu iesisem bine din casa, taxiul pe care nu l-am platit, pasajul Universitate (tin sa ii multumesc pe aceasta cale lui Oprescu :)))) si cu plimbarea pe jos spre casa cu fetele, agale prin Bucurestiul respirabil dupa ploaie.

Pe lista de dezastre, dupa ploaia cu broaste, cutremur, furtuna s-a adaugat si incendiul vazut live vineri seara. Am privit fascinata la focul care inghitea cladirea aia monstruoasa de langa Biserica Armeneasca, un foc ciudat la nivele diferite, pe fatade diferite si nu am putut sa nu ma intreb daca nu cumva a fost pus special (intre timp mi s-a spus si care ar putea fi motivul). Si m-am minunat de pompierii nostrii. In nebunia din tara asta unde Ministrul Culturii acuza autoritatile (alo, tu ce esti????) ca au lasat sa se construiasca o asemenea cladire in "cartierul nostru", unde se face campanie politica cu biserica de mana, unde o scena costa 75 000 E etc, ceva functioneaza NORMAL. Cu precizie de ceas elvetian, cu un curaj nebunesc, catarati pe niste scari la zeci de metri inaltime, pompierii astia mi-au dat un dram de speranta ca daca am vrea am putea fi normali.

Ei, o sa imi treaca repede, ca doar e luni, nu?!

Elor Tellen

Sub pseudonimul asta, fratele meu semneaza minunatiile de mai jos:

Non-alphabet
"How can we hold words?
From starving our feelings, dry us out
Is there a real cure for spoken sounds?
I wish love would just be simpler
With daffodils
Birthday cards
Summer days
Late night whispers
Violins
Warm little feelings
Sunsets
Myhand holding yours
You calling me for nothing
Skin next to skin
No sense of reason
Just no spoken words"

Smoking one of my cigarettes....
"Smoking one of my cigarettes....
I've realized that I will not live long enough to tell you how much I love you
I will dwell in endless remarks about your hair and eyes in the morning
And whisper of our twisted feelings over the night
I will always run around words as you do
Pretending there is no today
Only nights after nights
Passion that can be forgotten every morning
No point for me to call you or buy you flowers
But a good reason to smoke one of my cigarettes"

M-a facut curioasa sa citesc o poveste: Nevere winter nights si ma intreb: ce am fi fara povesti, reale sau nu?

Me happy!

Me happy ca sunt una dintre cele 3 care am castigat concursul. Multumesc frumos. Revin cu poze avec bucata mobilier cu Carete pe el la mine in sufragerie :))

Cam asa:

I am at home. I am going home. To the other home. Confused? Me too :))))

Piua

Articolul asta e o leapsa preluata de pe hotcity.ro de buna voie si nesilita de nimeni si nu pentru mobilierul de gradina pe care l-as pune cu drag in sufragerie sa nu mai stau pe jos sau pentru bericioaicele de la Redd's, care ar fi binevenite mai ales reci, ca tot nu am frigider :) ci pur si simplu pentru ele, Caretele din viata mea..
Acum 5 minute, stand pe jos cum spuneam, incercam sa scriu acest post asteptand sa termine Oliviutza postul ei si murind de curiozitate. Eu stiu de mult ca noi suntem la fel, ca ni se intampla lucrurile in acelasi timp, dar nici in halul asta. Apucasem sa scriu ce e mai jos inainte sa vad postul ei si e identic :)

"Au trecut ani multi de cand am vazut-o pe Olivia in curtea scolii, cu zecile ei de bratari argintii pe mana si imbracata in geaca de motor. S-ar putea ca memoria sa imi joace feste, dar asa e cand esti batrana si incepi sa te ramolesti. Avea geaca de motor sau imaginea asta s-a impregnat in mintea mea asociind-o cu ea? Nu mai stiu. Cert e ca nu puteam sa o sufar. Pana si zgomotul bratarilor mi se parea enervant. Chestie reciproca de altfel :) Pentru vreo doua zile....Au urmat patru ani de liceu cu ea in banca, cu scrisul ei imposibil dupa care trebuia sa copiez cand Scorti (profa de latina, ma rog, zbirul de latina) ne dadea lucrare, cu unghiile ei imposibil de lungi (ce ma enerveaza si acum ca sunt perfecte natural) si cu tot ce poate sa iti aduca numai anii aia de libertate absoluta.
Au mai urmat 4 ani de facultate cu ea la Timisoara si eu in Bucuresti. Si alti 4 si altii nu mai stiu cati ca la un moment dat m-am speriat si am incetat sa numar....Nu mai e prietena mea demult. E sora mea, partenera mea, prietena mea, mama pe alocuri si de cele mai multe ori constiinta mea :) "
Norocul nostru a fost ca singurul lucru pe care nu l-am avut niciodata in comun a fost gustul la barbati, Slava Domnului :) Nu de alta, dar barbatii ingrozitori de slab si cu parul lung nu mi se par deloc sexy
Dar lista de Carete nu se termina aici. Pe ea, la loc de cinste sunt Andreia, Mada si Carmen si lista continua, dar public eu un roman pana la urma....
O sa va zic doar de ele 4, de Caretele mele dragi. Olivia zisa si Nas, asa cum am descris-o mai sus, Andreiuta sau Gagi, cu care mi-am impartasit toata viata in 5 minute pe hol la ASE intr-o pauza de tigara la ECDL, dura ca un zid de beton, independenta pana in varful firului de par, analitica de teoria despicarii firului in patru ti se pare materie de gradinita, cu o poveste de dragoste recenta demna de scenariu de film, Madalina sau Pisicul cu ochii aia mari albastrii in care te pierzi, almost engaged anul trecut, really engaged anul asta :), cu vesnice framantari si intrebari despre adevarata dragoste si modul in care ea ne completeaza si ne implineste nevoile, viitorul nostru psiholog (oficial), dar pe a carei canapea mi-am desertat de atatea ori sacul cu framantari existentiale si Carmen sau Caretutza mea draga pe care am descoperit-o in drumul de la aeroportul din Atena pana in centru, cu o poveste de viata asemanatoare cu a mea, cu parul ei cret si blond care mie imi place la nebunie cand e ca o aura de ingeras, cu mintea ei setata pe compartimente bine definite in pofida haosului actual din viata ei si care mai devreme imi striga Yupiiiiiiiii, Yupiiiiiiiiiiii ca o duc pe sezlong la mare.
Ele sunt dragele mele, care nu ma judeca niciodata, ma asculta cu rabdare si care ma completeaza in cel mai minunat mod cu putinta.
Si cum spuneam am imbatranit, dar "cum am avut noroc in viata" lista mea de prietene dragi e lunga si plina de femei normale intr-o lume anormala sau invers, depinde de cine se uita.
Uf si gata, Piua! (s-o credeti voi, vine el romanul.....)
Dupa mine, leapsa asta ar trebui data la toata lumea si asta pentru ca subiect mai fain de atat, mai rar. So, esti!

Oamenii nu sunt prosti, ci doar pe un alt nivel al evolutiei! Pe naiba!

Pasarela Pipera :)

Ma intreb cine are prioritate: Masinile in zbor sau trenul???? Grea dilema!

Gogăl, goagăl, gagăl, gulgăl.....Google!!!!!

Calaculele, calculelele....Calculele! sau din ciclul Ops, he did it again! vi-l prezentam pe the one and only............Vanghelie, Marian Vanghelie!!!!!!!! (aplauze din culise, rasete pe fundal....)

Sunt foarte mandra!

Sunt foarte mandra de prietena mea Olivia. De ce? Pai e foarte simplu: vedeti aici si aici.
Firma asta nu ar exista fara ea si fara munca pe care o face zilnic, plus copil, plus barbat. Si rade in continuare si daca ceva o streseaza se bazeaza pe principiul Serenity now!
Sunt foarte mandra, dupa cum spuneam! :)

Despre mine

Am vazut o frantura de film aseara, aproape nu imi aminteam ce film, dar era vorba de Runaway bride cu Julia Roberts si frumosul ala de Richard Gere. In paranteza fie spus nu inteleg de ce oamenii astia nu sunt impreuna. Revenind, secventa pe care am vazut-o era o discutie intre ei doi in care se acuzau reciproc ca sunt lost, ca nu stiu ce isi doresc si ca nu au avut niciodata curajul sa ia decizii proprii, ca el ca jurnalist nu a scris nici macar un rand despre el. Si m-a izbit profund. Blogul ar trebui sa fie personal, sa iti asumi atunci cand decizi sa il creezi ca va dezvalui o parte din adevar despre tine. Asa ar trebui sa fie, si atunci ma intreb de ce imi e frica sa ma exprim personal, sa dezvalui lucruri despre mine? Ce imi place, ce nu imi place. Ca nu stiu cine sunt? Asta mi-am asumat demult. Nu imi inchipui ca voi sti vreodata pentru ca eu cred cu convingere ca ne schimbam, modificam, repozitionam in permanenta. E un proces constientizat sau nu, dar el exista si e cu atat mai puternic atunci cand poti sa il analizezi, cand te poti bucura de el, il imbratisezi si il consideri parte din tine. Dar totusi, daca nu asta e explicatia atunci care e? De ce obsesia asta sa nu spun nimic despre mine? Frrica! E cea mai logica explicatie. Frica ca vei fi ranit. Nu ca poti fi ranit, ci ca vei fi cu siguranta. Am patit-o si stiu. Si e dureros si acum si tot nu inteleg de ce sau cum oamenii pot deveni mici si meschini, atat de meschini incat sa foloseasca cele mai frumoase lucruri din lumea asta ca sa raneasca. Stiu ce ar spune multa lume, ca ei, oamenii mici si meschini trebuie lasati sa existe si ignorati cu desavarsire. Si sunt de acord, dar din pacate nu te lasa ei pe tine. Si nu vreau sa imi fie frica asa ca azi o sa va povestesc despre plaje, maro si cat de frumoasa e Casa Poporului prin trapa unei Pisici :)
V-am zis ca iubesc Bucurestiul din nenumarate motive, dar are ceva. E ca o capcana vie, cu gandire proprie care nu te lasa sa pleci. Eu iubesc marea si linistea plajei, imi place nisipul sub talpi si zambetul care imi apare pe fata cand il descopar in geanta dupa o zi intreaga. Nu ma pot plictisi. Duminica am evadat din Bucuresti si descoperit ca si la noi exista locuri speciale. Plaja de la Corbu e suficient de mare cat sa poti sa te ascunzi de manelele de la bodega instalata ca un ghimpe sau de taranul de Constanta care a ramas cu bmw-ul in nisip (revin cu poze cand le recuperez). Are o liniste speciala, aceeasi pe care am mai gasit-o doar in Grecia in Paros pe o plaja care parea imaginea vie a cartii lui Murakami La capatul lumii in tara aspra a minunilor. Si stiu ca nu trebuie promovata pentru ca isi va pierde farmecul, dar am incredere ca oamenii care citesc asta vor sti sa o aprecieze :)
Cu maroul e simplu. Il urasc! Imi amenajez casuta mea. Casuta in care voi sta singura pentru prima oara in viata. Si sentimentul e minunat, dar despre asta mai tarziu. Mi-am dat doctoratul in negocieri cu tata coordonator de lucrare la casa asta. Pentru fiecare placa de faianta si bucata de parchet, dar a iesit cum am vrut. Si nu a fost deloc usor avand in vedere ca tata e adeptul culorilor de pamant, linistitoare cum zice el. Iar eu urasc maroul :)! Imi inspira batranete, sfarsit, moarte. E absolut ingrozitor si nu stiu cum sa o exprim! Motiv pentru care prietenele mele imi vor lua filtru de cafea maro si vaze maro si covorasul de la intrare cu welcome tot maro..........hi hi hi.
Cat despre Casa Poporului....ei bine o sa imi asum asta :)....Mie chiar imi place! Suntem prea obisnuiti cu ea acolo si nu o mai vedem. Imi place in lumina diminetii vara cand vii pe Bdv Unirii si are cerul albastru perfect pe fundal, imi place iarna cand ninge sau cand e invaluita de ceata deasa si nu se vede. O vad zilnic de 4 ani fie ca vin dinspre Unirii sau pe Izvor sau de la Marriott si tot mi se pare frumoasa. Dar nu a fost niciodata mai frumoasa ca aseara vazuta prin trapa unui bmw Pisica :)))) Probabil e din cauza soferului.........dar si asta e alta poveste....