Cand se duc

Si nu ramane decat frustrarea ca ultima oara cand i-am vazut nu am avut timp sa stam sa bem o cafea sau i-am repezit din motive ce acum ni se par stupide sau nu am avut niciodata rabdare sa le ascultam povestile, ce faci? Cine iti alina durerea? Si ce faci cu frustrarea? Frustrarea ca nu poti sa faci ceva, orice, ca nu poti sa schimbi cu nimic situatia, ca e iremediabila, frustrarea ca pe omul ala nu o sa il mai vezi niciodata, nu o sa ii mai poti spune niciodata toate lucrurile alea pe care acum iti doresti sa i le fi spus. E infiorator atunci cand nu iti poti lua la revedere, cand dispare ca si cum nu ar fi fost niciodata.
Ar trebui sa intelegem ca singura metoda sa traim viata asta e sa o traim frumos, ca la sfarsit, cand tragem linia si facem bilantul sa nu avem regrete. Sa le spunem oamenilor la care tinem cat ne sunt de dragi. Sa ne purtam cu ei frumos, sa zambim, sa ii intelegem. Sa evitam sa urlam si sa ne intoxicam cu lucruri pe care peste o saptamana le vedem cat sunt de stupide si de mici. Sa nu mai facem din tantar armasar, sa nu ne mai comportam ca si cum suntem toti nemuritori si ca va exista intotdeauna un maine. El poate sa nu existe si atunci uita-te la parinti, la frati si surori, la bunici si prieteni si apreaciaza asa cum trebuie ca ei exista si, mai mult, spune-le si lor asta.
Caci dupa ce se duc nu ramane decat durerea!