My first experience in Vama Veche cu parapateticieni si pinstrumente si alte povestiri

Once upon a time, Olivia mi-a pus porecla de Fitz in urma unei incercari nereusite de a ma imprieteni cu Vama. Poate o sa va povestesc candva....Ei bine, m-am decis we trecut sa ii mai dau o sansa si asta pentru ca, asa cum va spuneam, eu sunt intr-o perpetua repozitionare. Totul a plecat de la Livia care vroia in Vama, la fel cu vroia si Diana asa ca, intr-un exces de zel, am vrut si eu, si culmea mi-a placut. Dupa ce am facut o gafa cat casa si Olivia s-a suparat pe mine (desi sper ca i-a trecut intre timp) am plecat sambata seara spre Vama. Drumul ar fi fost chiar plictisitor daca nu dadeam peste o masina de cocalari autentici scosi din Almanahul cu pricina.

Revenind la Vama, imi doream foarte tare sa nu imi placa. Stiti sentimentul ala cand vrei sa nu te faca nimeni si nimic sa te simti bine si te trezesti razand? Ei bine, cam asa ceva. Poate nu sambata seara, cand ma asteptam sa rasara dupa orice colt o ghereta cu o cursa de cai de inainteaza daca bagi bila intr-o gaura ca in Mamaia Sat , desi am fost parapateticieni autentici pe faleza betonata mai nou si Nicoleta a fost delicioasa pentru ca nu putea pronunta cuvantul acela cu p redenumit instrument si transformat pe loc in pinstrument :), dar mi-a placut duminica, intr-o stare de relaxare totala, pe sezlong cu muzica geniala de la Ovidiu, cu masa de la cherhana unde mancarea se face pe plita cu foc de lemne chiar in fata ochilor tai, mancarea e delicioasa daca ai curaj sa o incerci, iar chelnerul pare desprins din Toate panzele sus.

Nu m-a deranjat nici macar bietul om, rapus, care a dormit in nisip vreo 8 ore si de care mi s-a facut mila cand s-a trezit si l-am vazut asa dezorientat :).

Iar drumul de intoarcere a fost parca desprins din filmele de aventuri. Am incercat sa evitam Constanta asa ca am luat-o pe la Negru Voda, paralel cu frontiera cu Bulgaria, intr-o Romanie pe care nu ati recunoaste-o. Le-am intalnit si pe Amelie si Abigail din AristoCats cu tot cu unchiul, matusa, bunicul, bunica, nepotii, cuscrii etc. Mai mult, mai exista si romani draguti si amabili si tot nu imi vine sa cred. Imi pare rau ca nu stiu cum as putea sa le multumesc, nici macar nu ii cunosc. Stiu doar ca erau intr-o dacie Logan argintie cu nr AYN. Thank you, thank you, thank you.....

Asa ca recunosc! Am (re)descoperit Vama si mi-a placut!

A urmat o saptamana nebuna cu prieteni veniti meteoric prin Bucuresti, cu un Music Club gol, dar atat de placut, cu o stare de bine complet straina mie, cu seara de vineri cu fetele la o bere cand a inceput sa ploua torential nici nu iesisem bine din casa, taxiul pe care nu l-am platit, pasajul Universitate (tin sa ii multumesc pe aceasta cale lui Oprescu :)))) si cu plimbarea pe jos spre casa cu fetele, agale prin Bucurestiul respirabil dupa ploaie.

Pe lista de dezastre, dupa ploaia cu broaste, cutremur, furtuna s-a adaugat si incendiul vazut live vineri seara. Am privit fascinata la focul care inghitea cladirea aia monstruoasa de langa Biserica Armeneasca, un foc ciudat la nivele diferite, pe fatade diferite si nu am putut sa nu ma intreb daca nu cumva a fost pus special (intre timp mi s-a spus si care ar putea fi motivul). Si m-am minunat de pompierii nostrii. In nebunia din tara asta unde Ministrul Culturii acuza autoritatile (alo, tu ce esti????) ca au lasat sa se construiasca o asemenea cladire in "cartierul nostru", unde se face campanie politica cu biserica de mana, unde o scena costa 75 000 E etc, ceva functioneaza NORMAL. Cu precizie de ceas elvetian, cu un curaj nebunesc, catarati pe niste scari la zeci de metri inaltime, pompierii astia mi-au dat un dram de speranta ca daca am vrea am putea fi normali.

Ei, o sa imi treaca repede, ca doar e luni, nu?!